Deși a întâlnit multe obstacole în toți acești ani, Chindia a rezistat onorabil!
Schimbări de antrenori, probleme de lot, perioade dezastruoase în care punctele nu apăreau, culminând cu revenirea pe propriul stadion, care s-a tot amânat, din diverse motive, care nu fac neapărat obiectul unei rea intenții.
Un semn bun poate fi faptul că jucătorii au început să se antreneze chiar pe gazonul de pe noul Eugen Popescu, ceea ce ne indică o finalizare cât de curând a lucrărilor. Chiar și meciul cu U Cluj este pregătit pe iarba de lângă Turnul Chindiei, cea care va cunoaște în curând dragostea dâmbovițenilor pentru fotbal! A oamenilor care și-au pierdut răbdarea așteptând ca echipa să revină acasă.
Echipa are un parcurs foarte bun, fiind neînvinsă în acest an în campionat, prin cele două remize cu Sepsi și FC Argeș, cât și cele două victorii, cu Petrolul și UTA Arad. Seria excelentă poate continua după meciul de mâine, cu U Cluj, programat la ora 17:00, pe Ilie Oană! Cu cele 29 de puncte, Chindia este la o distanță de 5 puncte de playoff, Sepsi ocupând locul 6, cu 34 de puncte, dar și cu un avantaj, nu tocmai consistent, față de locul 14, de exemplu, tot 5 puncte, poziție ocupată chiar de adversarul de mâine!
Este deosebit de important ca mâine echipa să beneficieze de o susținere masivă în tribune! Toate elementele sunt favorabile Chindiei cât și susținătorilor. Moralul este foarte bun, mulți jucători sunt în formă și au determinare și poftă de joc, în timp ce vremea va fi excelentă pentru această perioadă, fiind înregistrată o maximă de 12 grade, cu șanse aproape nule de.precipitații! Un oarecare impediment poate fi ora de disputare, având în vedere că se joacă într-o zi lucrătoare.
Ca formă, în ultimul meci U Cluj a remizat acasă cu ocupanta ultimului loc, CS Mioveni, iar în primele 3 etape din acest an, a înregistrat o victorie cu Voluntari (20.01), o remiză cu Rapid (27.01) și o înfrângere cu U Craiova 1948 (03.02).
Oare va înscrie din nou Cooper, revelația din atacul Chindiei? Evident, sunt și alții la fel de în măsură să o facă! Programul caselor de bilete poate fi găsit pe pagina oficială a echipei. Hai Chindia!
Foto: AFC Chindia Oficial
BMG
Post-ul Recordul de asistență la meciurile Chindiei poate fi depășit mâine! E cel mai potrivit moment pentru o susținere pe măsură! apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult