Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, prim-vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România (AMR) a participat, luni, 13 noiembrie, la București, la “Summit-ul Autorităților Municipale din România”.
La discuțiile din cadrul evenimentului organizat de AMR au participat președintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, ministrul Finantelor Publice, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Florin Câciu, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Dragoș Drăgan , precum si alți reprezentanti guvernamentali și ai mediului academic.
Discuțiile au fost axate pe reforma administrativă, descentralizare, politici verzi și surse de finanțare pentru proiectele locale de dezvoltare viitoare .
De asemenea, primarul municipiului Suceava a participat, luni, la Adunarea Generala a Asociației Municipiilor din România, la care a fost prezent ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, care a prezentat un “Ghid pentru Autoritățile Locale” referitor la aplicarea prevederilor Ordonanței 90/2023 (pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar), care va fi transformat intr-un Ordin de ministru.
Ciolacu: Capul plecat sabia nu-l taie, cea mai mare prostie din neamul românesc
Premierul Marcel Ciolacu a spus la Summit-ul Autorităților Publice Locale din România că zicala „Capul plecat sabia nu-l taie” e cea mai mare prostie din neamul românesc. „Când aud vorba străveche <Capul plecat sabia nu-l taie>… Nnu cred că există o prostie mai mare în neamul românesc decât această zicală. Oameni buni, trebuie să avem, să ne asumăm un plan și niște proiecxte regionale majore, cu care să mergem la UE și vă garantez că nu ne va refuza nimeni niciodată, dar trebuie să fim coerenți”, a spus Marcel Ciolacu, într-un discurs în care a cerut implicarea autorităților locale în dezvoltarea României. El susține că „e prea mare dinamică, ca să nu ieșim din logica asta”. „<Capul plecat sabia nu-l taie>, păi așa niciodată nu o să înaintăm, totdeauna o să ne pitim și o să încercăm să supraviețuim ba politic, ba administrativ”, a spus premierul.
De asemenea, Marcel Ciolacu a afirmat la Summit-ul Autorităților Publice Locale că există și primari care se plâng continuu pe Facebook: „Nu poți să ai excedent de zeci de milioane de euro și să înjuri Guvernul și să ceri bani de la Guvern”. „Există și primari care se plâng continuu pe Facebook și spun <ce nenorocire a creat Guvernul, această coaliție, ce dezastru este că nu avem bani>, dar au excedente în cont de sute de milioane de euro. Trebuie să vedem toate aceste realități. Nu poți să ai excedent! Cu adevărat, știu și eu, că am lucrat în administrație și știți bine că vin din administrație, poți să ai excedent pe care l-ai calculat să ai cofinanțarea pentru fonduri europene, plățile urgente pe care le ai, dar nu poți să ai excedent de zeci de milioane de euro și să înjuri Guvernul și să ceri bani de la Guvern. Nu funcționează așa”, a spus Marcel Ciolacu. El afirmă că deciziile trebuie luate de către ministrul de Finanțe și de coaliție. „Nu mai trebuie să avem decizii la paușal. Cei harnici trebuiesc încurajați. Este ultimul tren de dezvoltare și regională, și locală, și cu PNRR, și cu exercițiul financiar, ambele suprapuse. E cea mai mare provocare administrativă în acest moment, să vedem dacă avem capacitatea administrativă de a funcționa cu aceste două provocări suprapuse în acest moment”, a încheiat premierul.
Ciucă: Reorganizarea administrativ teritorială trebuie înfăptuită cu înțelepciune
Reorganizarea administrativ teritorială trebuie înfăptuită cu înțelepciune, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă. „Sunt foarte mulți care vorbesc despre comasarea comunelor, înființare de regiuni, desființare de județe fără să cunoască în mod real istoria și evoluția societății românești”, adaugă el. „Această reorganizare administrativ teritorială trebuie înfăptuită cu înțelepciune. Sunt foarte mulți care vorbesc despre comasarea comunelor, înființare de regiuni, desființare de județe fără să cunoască în mod real istoria și evoluția societății românești sau marile trenduri de dezvoltare urbană agregată”, a afirmat Nicolae Ciucă la Summit-ul Autorităților Publice Locale din România.
El a spus că România are nevoie de realizarea unor proiecte mari de investiții prin rodarea parteneriatelor locale la nivel de consorții și zone metropolitane. „Proiectele mari de investiții vor deveni temelia puternică a unei reale reorganizări administrativ-teritoriale. Una care nu este decisă arbitrar de la centru, ci una care ține cont de colaborarea firească a unor autorități locale care fac parteneriate pentru înfăptuirea binelui comun. Tocmai de aceea, elaborarea acestor documente de planificare și transpunerea acestora în baze de date spațiale ne vor oferi imaginea de ansamblu asupra întregului teritoriu și asupra întregii populații a României. Vom putea înțelege mult mai bine legăturile între județe și regiunile de dezvoltare stabilite la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Vom putea interveni chirugical, rapid și eficient unde este nevoie de investiții și nu vom mai aproxima nevoile de dezvoltare”, a încheiat Ciucă.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a mai arătat că „mai mult ca niciodată România are acum nevoie de o conducere politică vizionară” și face un apel către toți liderii politici „să nu cadă pradă intereselor electorale când în joc este viitorul României”.
„Timpul nu mai are răbdare cu noi. Iar România parcurge într-adevăr un moment istoric, deopotrivă special și paradoxal. Pe de o parte, la nivel regional și global se dezvoltă un context de securitate caracterizat prin impredictibilitate și prin diversificarea conflictelor militare. Războiul din Ucraina și conflictul militar din Gaza sunt evenimente de tip game changer. Ele schimbă ordinea lucrurilor și influențează substanțial modul de relaționare la nivel regional și chiar global. Pe de altă parte, prin poziția geografică pe care o avem și prin poziția de politică externă pe care am asumat-o, România este un partener stabil și solid al NATO și UE aici, în Sud -Estul Europei”, a spus Nicolae Ciucă la Summit-ul autorităților publice locale.
El afirmat că România este un pol de stabilitate democratică și economică în regiune și trebuie să devenă în următorii 10 ani un pol de dezvoltare regională. ”Ca atare, trebuie să dăm dovadă de seriozitate, onestitate și profesionalism în deciziile pe care le luăm pentru viitorul tuturor românilor. Fac, așadar, un apel către toți liderii politici să nu cadă pradă intereselor electorale când în joc este viitorul acestei țări și al nostru al tuturor. Mai mult ca niciodată, România are acum nevoie de o conducere politică vizionară, de oameni de stat care să nu ia decizii grăbite și care să fie siguri că ceea ce fac nu afectează stabilitatea fiscală, economică și politică a țării”, a afirmat Nicolae Ciucă. (O.S.)
The post Primarul Ion Lungu, discuții despre reforma administrativă, descentralizare și surse de finanțare pentru proiectele locale, în cadrul “Summit-ul Autorităților Municipale din România” appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult