Polițiștii din cadrul Birolui Județean de Poliție Transporturi Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au oprit în trafic un conducător auto, care s-a dovedit că nu deține drepul de a conduce valabil.
La data de 28 aprilie, în jurul orei 15.00, în timpul desfășurării unor activități de control al traficului rutier în municipiul Brașov, polițiștii au făcut semnal de oprire unui autovehicul, condus de un bărbat, de 71 de ani, din municipiul Sighișoara.
După înmânarea documentelor, polițiștii au efectuat interogări în bazele de date, prin aplicația e-DAC, din care a rezultat că bărbatul este deținător de permis de conducere, însă are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a unei alte infracțiuni la regimul rutier, săvârșită anterior.
Față de situația stabilită, polițiștii au întocmit un nou dosar de cercetare penală, în care, la finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Articolul Dosar penal pentru un bărbat care a fost găsit de polițiști în timp ce conducea deși nu mai avea acest drept apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult