Consilierul județean USR Dacian Micula a participat, în cadrul unei delegații a Consiliului Județean, la Congresul Autorităților Locale din Zona Trei Mări (Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră), găzduit de orașul Lublin din Polonia. Acesta a avut loc la începutul lunii iunie, iar în paralel cu el a avut loc și un Forum Economic atașat inițiativei.
„A fost o ocazie excelentă de a participa la dezbateri și activități de la care să preluăm idei utile și aplicabile în România. Eu am considerat că dezbaterea pe partea economică este mai importantă pentru județul nostru, astfel că am ales să particip la acele activități privind dezvoltarea agriculturii și a econmiei locale din regiunile zonei Trei Mări. Am fost la dezbaterea „Întâlnește și salută – Comunitatea Start-up”, unde, printre altele, au fost prezentate măsuri implementate cu succes la nivel guvernamental cât și la nivel local pentru stimularea inovării și a noilor afaceri. De asemenea, am luat parte la discuțiile privind măsuri pentru stimularea agriculturii în mediul rural, posibilitatea implementării unor parteneriate între regiunile locale din zona 3 Mări”, spune consilierul județean USR. Acesta s-a întâlnit și cu Jaroslaw Stawiarski, Marshall al Lubelskie Voivodeship (funcție echivalentă președintelui CJ pentru regiune), cu care a discutat despre măsuri privind stimularea investițiilor și a agenților economici.
Consilierul USR a vizitat și o fabrică de ciocolată din Lublin, o investiție susținută de statul polonez, ale cărei produse se găsesc și în Romania. „Am aflat aici că departamentele fabricii nu sunt căpușate cu angajări politice; spre exemplu, unul din oamenii din departamentul de vânzări pe zona de sud-est a Europei este o româncă stabilită acum opt ani în Polonia, cu familia. Totodată, aici, când vechea fabrică nu a mai corespuns din punct de vedere tehnologic, guvernul polonez nu a băgat bani cu nemiluita în ea, ci a construit una nouă. Sunt multe lucruri pe care le putem învăța de la polonezi și administrațiile locale din Polonia, pe care nu ar fi dificil să le aplicăm și acasă, în Hunedoara, dacă există interes, voință și viziune”, conchide Dacian Micula.
Inițiativa celor Trei Mări (ITM) este o platformă politică a țărilor membre UE din Europa Centrală și de Est. Scopul său este stimularea cooperării economice în regiune, accelerarea proceselor de modernizare a infrastructurii și consolidarea independenței energetice. Inițiativa a fost lansată de președinții Poloniei și Croației, Andrzej Duda și Kolinda Grabar-Kitarović, în 2015. În prezent, ea include 12 state membre ale Uniunii Europene, cuprinse între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Este vorba despre: Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cele trei țări baltice, Lituania, Letonia și Estonia, precum și Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria.
Acest articol Dacian Micula, consilier județean USR: „Sunt multe lucruri pe care le putem învăța de la polonezi și aplica aici, acasă” a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult