Programul Rabla local pentru mașini, care se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, a fost amânat pentru că mulți primari nu au fost de acord cu condiţiile, a declarat ministrul Mediului pentru TVR INFO. Tanczos Barna a punctat faptul că edilii trebuie să accepte că este şi responsabilitatea lor, iar poluarea nu poate fi redusă doar prin implicarea autorităţilor centrale.
„S-a cerut o contribuție mai mare a statului, chiar 100%, cu care eu nu pot fi de acord, pentru că programele de protejare a calității aerului în localități sunt politici locale. Este o responsabilitate locală și trebuie să avem primării care conștientizează că trebuie să facă și ele ceva, nu poți să aștepți tot timpul să vină sută la sută din partea statului, de la centru”, a declarat ministrul Mediului în cadrul emisiunii „Banii, azi”.
Tanczos Barna a explicat că Administrația Fondului pentru Mediu lucrează la sistemul informatic, iar oraşe precum Braşov şi Cluj-Napoca sunt gata să lanseze programele pilot până la sfârşitul acestui an: „Se lucrează la sistemul informatic, probabil anul acesta o să fie câteva programe pilot, care se vor finanţa în câteva oraşe, municipii mari, care îşi asumă să lanseze încă de anul acesta programul indiferent dacă plătim în avans sau nu plătim în avans, iar undeva la începutul anului viitor sper să fie gata sistemul informatic. Braşovul este pregătit să înceapă, Cluj-Napoca este gata, Sfântu Gheorghe merge deja cu programul de 2 ani de zile”.
„Rabla local” se adresează celor care vor să îşi caseze maşinile mai vechi de 15 ani, în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, fără să fie obligaţi să folosească tichetul pentru achiziţionarea unei maşini noi. Autorităţile locale au susţinut în cadrul întâlnirilor privind acest program că nu au bani şi vor ca Administrația Fondului pentru Mediu să le vireze sumele în avans. Tanczos Barna spune că, într-un final, s-a ajuns la o înţelegere.
„Am ajuns la un numitor comun și avem varianta 80-20, adică 80% din bani vin de la AFM și 20% de la primării. A doua problemă care nu a lăsat programul să fie lansat în septembrie a fost plata în avans, iar argumentul primăriilor a fost că nu dețin suficiente fonduri locale și nu pot aștepta luni de zile să recupereze banii de la AFM, motiv pentru care, în octombrie, am modificat legislația și am creat posibilitatea descentralizării programelor. Nu doar pentru Rabla local, ci și pentru fotovoltaice”, a arătat ministrul Mediului.
„Prin această descentralizare deschidem o nouă etapă în finanţarea de mediu, acordăm avansul, stabilim condiţiile împreună cu primăriile la nivel naţional, creăm o platformă în care se pot înscrie toţi, ca să nu existe discuţii cine este primul, cine primeşte, dacă este prieten cu primarul, nu este prieten cu primarul. O sa fie o aplicaţie informatică, după care implementarea se face la nivel local. Creştem de 3.000 de ori capacitatea de implementare. O să fie un program care o să ajungă direct la cetăţean prin primărie”, a declarat ministrul.
Citeste mai mult