Aproape 800 de suceveni au ajuns la spital și au avut nevoie de asistență medicală în zilele libere. Aproximativ 25% dintre prezentări s-au încheiat cu spitalizare
Cadrele medicale sucevene au lucrat la foc continuu în minivacanța prilejuită de Unirea Principatelor, fiind aproape 800 de prezentări în Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava. Mai precis, de vineri dimineață până marți după-amiază, la orele 17.00, 787 de pacienți au ajuns la spital și au avut nevoie de asistență medicală. Dintre aceștia, aproximativ 200 au reprezentat urgențe și au fost internați.
Mulți dintre sucevenii care au ajuns la UPU, în această perioadă, au fost copii.
Cea mai aglomerata zi a fost luni, 23 ianuarie, când medicii urgentiști au consultat cei mai mulți pacienti, predominând cazurile de decompensări ale bolilor cronice, dar și cu patologii cardiace sau neurologice. Nu au lipsit nici pacienții cu diverse traumatisme pe fondul consumului de alcool, dar și multe cazuri de viroze și pneumonii. (C.R.)
The post Aglomerație la UPU în minivacanța prilejuită de Unirea Principatelor appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult