Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
În ultimele 24 de ore, au fost verificate 593 de persoane aflate în carantină, 1.038 aflate în izolare și au fost organizate 11 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 296 de persoane.
Alte 60 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 11 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 71 de terase, restaurante, fastfood-uri, iar reprezentanții acestora au fost informați în legătură cu regulile pe care trebuie să le respecte, în contextul pandemic actual.
Au fost verificate 52 de mijloace de transport persoane, din care 18 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 32 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și o persoană care nu a respectat restricțiile de deplasare.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, care a avut loc pe raza orașului Teiuș, au fost legitimate 54 de persoane, au fost verificați 19 operatori economici (restaurante, cafenele, baruri și magazine neesențiale). și au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În paralel, au continuat activitățile informativ – preventive, fiind vizate zonele aglomerate din județ, cum ar fi piețele, autogările, mijloacele de transport în comun și stațiile de autobuz.
Poliţiştii vor continua atât acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, cât și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.
The post Zonele aglomerate din județ, în vizorul polițiștilor, în contextul pandemiei COVID-19: Peste 30 de persoane sancționate, în ultimele 24 de ore first appeared on Radio Unirea FM.
Sursa: www.radiounirea.ro