Ziua Sf. Nicolae anunță începutul sărbătorilor de iarnă. Cunoscut în Transilvania şi sub numele de Sân-Nicoară, Sfântul Nicolae este cel mai popular sfânt în Ardeal. Ziua de 6 decembrie, în care îl cinstim, anunţă practic începutul sărbătorilor de iarnă, luna colindelor şi a darurilor
Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Datorită numeroaselor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa a fost supranumit „Făcătorul de Minuni“, păstrând şi rolul de Moş pentru copii.
Povestea Sfântului Nicolae
Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă.
Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joardă în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul „a mijlocit“ iertarea celui care a fost lovit. Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. Sfântul ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce-i este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.
O legendă dusă în toată lumea
Moş Nicolae este considerat, în tradiţia bisericii creştine, adevăratul Moş Crăciun. Se spune că ierarhul Nicolae poseda puteri magice. După mutarea moaştelor lui în biserica ce-i este dedicată, pelerinii creştini din toată lumea au venit să se închine la acestea şi au preluat legenda lui Moş Nicolae în locurile lor natale. Astfel, legenda s-a răspândit în toată lumea şi a preluat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, când sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor. Când colonistele olandeze au călătorit în America, au adus cu ele un episcop care purta un costum roşu şi mergea călare pe un cal alb. Imaginea americană a episcopului a evoluat treptat până la cea a unui bătrân spiriduş vesel.
Ziua lui Sân-Nicoară
Cunoscut în Transilvania şi sub numele de Sân-Nicoară, Sfântul Nicolae este cel mai popular sfânt în Ardeal. Iar ziua de 6 decembrie, în care îl cinstim, anunţă practic începutul sărbătorilor de iarnă, luna colindelor şi a darurilor. La români s-au păstrat o mulţime de legende şi credinţe populare legate de Sfântul Nicolae. Sau Neculai, cum se mai spune prin partea asta de lume. Una spune că Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, că stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui, şi că în noaptea de Sfântul Vasile, Dumnezeu şi cu Sfântul Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina cea mare atunci când cerurile se deschid de trei ori.
Sfântul Neculai orânduieşte soarele
O legendă din Ardeal spune că Soarele e pus de Dumnezeu să lumineze pământul, dar el, îngrozit de răutăţile care le vede şi sătul de acelaşi drum veşnic, întruna vrea să fugă şi să scape de vederea pământului. Aşa cum umblă el de-a curmezişul peste pământ, de la răsărit spre asfinţit, tot îşi schimbă drumul şi fuge cu răsărirea, când spre miază-zi, când spre miază-noapte, doar-doar va ajunge să facă sfârşit pământului şi el să se odihnească pe cer ca să nu mai aibă de înconjurat pământul. Iar sfârşitul pământului va fi atunci când soarele va ajunge să răsară de la sfinţit şi să sfinţească la răsărit. Dar Dumnezeu nu voieşte lucrul acesta şi de aceea a pus străjer la miază-noapte pe Sân-Nicoară şi la miază-zi pe Sân-Toader, ca să ţie calea soarelui. Şi soarele tot fuge de la miază-zi la miază-noapte, şi tot speră că o dată va scăpa.
Ocrotitorul apelor şi al pescarilor
Se mai spune că Sfântul Neculai este podar mare şi călăuză şi sprijin celor ce umblă pe ape. Că ar fi fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoţul pe apă şi cu prinsul peştelui. Se zice chiar că Sfântul Neculai a oprit apele potopului care căutau să înece corabia lui Noe. Unele colinde ardeleneşti spun despre rosturile Sfântul Neculai pe ape. Iar cele din Bucovina că Sfântul are putere şi asupra oştilor. Prin munţii Sucevei şi prin unele părţi din Bucovina se crede că hoţii se roagă acestui sfânt ca să le ajute în isprăvile lor.
De aici poate a ieşit şi numele de Sfântu-Niculae din cui. Sau Sfântul Niculae de pe coardă, nume ce se dă biciului sau vărguţei cu care părinţii ameninţă copiii prea obraznici. Femeile se roagă Sfântului Neculai pentru ajutor. Iar fetele pentru noroc. Bărbaţii duc lumânări la biserică şi fac liturghii. Prin unele părţi din Oltenia, Sfântul Neculai se serbează pentru ajutor la boli, dar mai ales pentru lovituri.
O viaţă de sfânt
Născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, din Asia, Sfântul Nicolae (în limba greacă „biruitor de popor“) a uimit încă din copilărie prin minunile pe care le făcea. După ce i-au murit părinţii, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor şi a întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei. A continuat să facă minuni. La bătrâneţe s-a retras la mănăstirea ctitorită de el, unde a fost înmormântat la 6 decembrie 352.
După opt ani, împăratul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserică, în cartierul Vlaherne, cu hramul numelui său. Imediat s-a dus vestea că din mormântul lui Nicolae izvorăşte mir. Iar creştinii au venit în pelerinaj. Și bolnavii s-au vindecat când s-au închinat acolo. Multe biserici din ţară, şi mai ales din Ardeal, poartă hramul Sfântului Nicolae. De ziua Sf. Nicolae, chiar dacă e post, se dă dezlegare la peşte.
Sfântul Nicolae, ocrotitorul săracilor
O altă istorioară spune că Dumnezeu i-a chemat la el pe Sfântul ierarh Nicolae şi pe Sfântul Casian Roman. Cei doi sfinţi s-au îmbrăcat în vesminte strălucitoare şi au pornit la intâlnirea cu Domnul. Pe drum, cei doi au zărit un ţăran care-şi înfundase căruţa în noroi. La vederea omului aflat în necaz, Sfântul Casian, în loc să dea o mână de ajutor, a plecat pentru a nu întârzia la întâlnirea cu Dumnezeu. În schimb, Sfântul Nicolae l-a ajutat pe ţăran. Și-a murdărit hainele şi nu a ajuns la timp. Ajuns primul, Sfântul Casian a fost întâmpinat de Dumnezeu cu o politeţe rece. Atotputernicul i-a zis: „Eşti punctual, impecabil în ţinuta, dar îţi lipseşte ceea ce lui Nicolae îi prisoseşte: dragostea faţă de aproapele tău“.
Protectorul copiilor
Una dintre cele mai vechi povestiri care îl prezintă pe Nicolae ca protector al copiilor a luat naştere mult după moartea sa. Locuitorii din Myra îl sărbătoreau pe sfânt în ajun de 6 Decembrie, când o ceată de pirati arabi din Creta au năvălit în oraş. Ei au furat bogăţiile din Biserica Sfântului Nicolae şi au răpit un băiat, Basilios, pentru a-l transforma în sclav. Conducătorul cetei l-a făcut pe Basilios servitorul său personal întrucât putea vorbi nestingherit în prezenta lui, acesta necunoscând limba.
Aşadar, în anul care a urmat Basilios l-a servit pe emir, aducându-i vin în frumoasa lui cupă de aur. Pentru părinţii lui Basilios, devastaţi de pierderea singurului lor copil, anul a trecut greu şi plin de tristeţe. Pe masură ce Ziua Sfântului Nicolae – de acum o zi a tragediei – se apropia, mama lui Basilios a fost convinsă să ţină o ceremonie simplă de comemorare a fiului său. În care lumea să se roage pentru binele băiatului.
În acest timp, când Basilios îşi îndeplinea îndatoririle de servitor al emirului, a apărut fin senit Sfântul Nicolae. Care l-a binecuvântat pe băiat si apoi l-a dus acasă la el in Myra. Basilios a apărut ca prin minune în casa părinţilor săi, ţinând încă în mâna cupa de aur a regelui. Aceasta a fost prima poveste în care Sfântul Nicolae apare ca protector al copiilor.
Articolul Ziua Sf. Nicolae anunţă începutul sărbătorilor de iarnă apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult