Pompierii hunedoreni au intervenit, anul trecut, pentru stingerea a aproape o mie de incendii de vegetație uscată, care au afectat aproximativ 5.500 de hectare de teren, iar o parte dintre aceste arderi s-au manifestat și la fondul forestier. Datele au fost făcute publice cu prilejul „Zilei Mondiale a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale”, marcată astăzi, 11 ianuarie.
„Atât astăzi, când se sărbătorește “Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale”, dar și în fiecare zi, trebuie să conștientizăm importanța protecției și conservării habitatelor și a speciilor naturale care se întind pe suprafețe mari și cuprind ecosisteme terestre sau acvatice – lacuri și cursuri de apă, zone umede cu specii de floră și faună unice. În județul nostru, există 42 de arii protejate, inedite, de la Cheile Madei, Măgura Uroiului, Fânațele cu narcise Nucșoara, până la Arboreturum Simeria sau Pădurea Bejan. Din păcate însă, pe parcursul anului 2022, pompierii hunedoreni au fost solicitați pentru stingerea a 967de incendii de vegetație, care au afectat aproape 5.500 de hectare de teren, iar unele dintre ele s-au manifestat și la fondul forestier. Mai mult decât atât, unul dintre aceste incendii devastatoare a avut loc în Parcul Național Retezat, într-un gol alpin, unde intervenția pompierilor militari a fost mult îngreunată din cauza zonei greu accesibile și astfel focarele nu au putut fi lichidate decât după zile întregi de efort susținut. Stă în puterea noastră, a fiecăruia, să oprim distrugerea naturii! Nu uitați că folosiriea focului deschis pe teritoriul ariilor naturale protejate este strict interzisă”, au transmis, ieri, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
“Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale” este sărbătorită anual la 11 ianuarie, fiind marcată pentru prima dată în 1997, la iniţiativa Centrului de Conservare a Faunei Sălbatice şi a World Wildlife Fund (WWF), cu scopul de a atrage atenţia asupra problemelor de mediu, dar și de a promova respectul pentru natură.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Acest articol “Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale”: Aproape o mie de incendii de vegetație uscată, anul trecut, în județ. Unele au afectat și fondul forestier a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult