Controale înainte de Paști, în județul Satu Mare. Până în acest moment au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 100.000 de lei, iar controalele vor continua până de Sărbători.
Marți dimineața, 30 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, prefectul Ioan Tibil a anunțat măsurile de siguranță pe perioada minivacanței și a Sărbătorilor Pascale puse în aplicare de comisia mixtă formată din Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, respectiv Protecția Consumatorilor. Reprezentanții acestor instituții au fost în control în magazine și piețe și au aplicat zeci de amenzi. De asemenea, sancțiuni au fost aplicate și de Poliția Satu Mare, iar controalele vor continua în această săptămână.
,,Comisia desfășoară deja acțiuni de control în piețe, în magazine și în alte locații de comercializare a alimentelor. (…) Până în acest moment, comisia mixtă a realizat în județ un număr de 20 de controale, din care 14 la unitățile de desfacere a produselor alimentare și 6 în piețele agro-alimentare”, a declarat prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil.
El a spus că până în acest moment au fost aplicate zeci de sancțiuni în valoare de peste 100.000 de lei.
,,Până în acest moment au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale. Patru amenzi aplicate de Direcția de Sănătate Publică, în valoare de 29.200 de lei, DSVSA-ul două amenzi în valoare de 11.200 de lei, Inspectoratul Județean de Poliție trei sancțiuni în valoare de 15.000 de lei, iar Protecția Consumatorilor a aplicat 12 amenzi contravenționale în valoare de 70.000 de lei și un avertisment”, a mai spus prefectul Ioan Tibil.
CITEȘTE ȘI:
Recomandările ANPC pentru perioada 1 Mai – Sărbătorile de Paști. La ce trebuie să fiți atenți