Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în pandemie, au precizat, luni, pentru HotNews.ro surse judiciare. Este vorba despre achiziționarea de măști pentru spitale militare în timpul pandemiei de COVID-19.
El a fost reținut duminică seară pentru 24 de ore. Conform unor surse citate de Agerpres, în acest dosar a mai fost reţinut şi directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu.
Libertatea a scris în februarie 2022 că PAV Green Energy, firma lui Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer al Naționalei, ar fi fost implicată într-o afacere cu măști neconforme.
Ministerul Apărării ar fi încheiat contractul cu Helios Dentserv, dar 98% din bani ar fi mers către PAV Green Energy, firma lui Piţurcă jr. Astfel, 100.000 de măşti FFP3 din acest contract ar fi fost distribuite în unităţile sanitare ale MApN, iar după patru luni s-a descoperit că ele erau neconforme. MApN a dat în judecată Helios Dentserv, cerându-şi banii înapoi, dar ulterior părţile s-au împăcat, a mai scris Libertatea.
The post Victor Pițurcă, reținut de DNA în dosarul măștilor de protecție achiziționate de MApN appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult