• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
07/07/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Suceava

Vasile Lavric, ”mâncătorul de femei”, ucis în închisoare cu cinci lovituri de cuțit de un alt rădăuțean condamnat pentru omor

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
13/07/2024
in categoria Stiri Suceava
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Vasile Lavric, suspectat de dispariția mai multor femei din preajma sa,  supranumit și ”mâncătorul de femei” și condamnat la 30 de ani de închisoare, a fost ucis  în închisoare de un alt deținut. Conform mai multor surse, cel care l-a omorât pe Lavric ar fi Ghiocel Timofeev, individul care în decembrie 2021 a ucis un bărbat din Rădăuți, fiind acum condamnat pentru omor.  Se pare că cei doi erau închiși la Penitenciarul Rahova și între ei  exista un conflict mai vechi, iar sâmbătă ar fi izbucnit un nou scandal, Lavric fiind ucis de celălat deținut cu cinci lovituri de cuțit. 

Cel care l-a ucis pe Lavric ar fi Ghiocel Timofeev, bărbatul de 54 de ani, recidivist, care, pe 6 decembrie 2021, a intrat în casa unei familii din Rădăuți, a cerut bani, iar când proprietarul l-a luat la întrebări, l-a atacat cu un cuțit, omorându-l pe loc. A încercat să îl lovească și pe fiul victimei, iar apoi a fugit. Pe drum i-a amenințat pe patru tineri cu arma albă. Doi dintre ei l-au pus la pământ într-un parc din Rădăuți, fiind astfel reținut și apoi trimis în pușcărie. Trebuie spus că Timofeev mai stătuse 23 de ani  în pușcărie, tot pentru omor, iar în timp ce era închis la Constanța individul  și-a înjunghiat un coleg de celulă, care a fost la un pas de moarte.
Reamintim că în mai  2023,  Vasile Lavric a fost condmnat la 30 de ani de închisoare pentru omor calificat și profanare de cadavre sau morminte. Faptele pentru care a fost acum condamnat rădăuțeanul s-au petrecut iunie 2020.
Pe 28 mai 2021, procurorul Romulus Varga de la Parchetul General l-a trimis în judecată pe Vasile Lavric –  bărbatul din Rădăuți suspectat de crime în serie și supranumit  „mâncătorul de femei” – pentru că și-ar fi ucis ultima soție și i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit, potrivit unui comunicat al Parchetului General. Lavric a fost deferit Justiției în stare de arest preventiv pentru violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020 și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în  Rădăuți,, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit”, au arătat procurorii. Anchetatorii au dispus sechestru asupra a 7 imobile ale inculpatului și 2 autoturisme.
În decembrie 2020, Vasile Lavric a fost ridicat de Parchetul General și adus la București pentru audieri. De atunci el este în arest preventiv și a amenințat de mai multe ori că intră în greva foamei.
Detalii din referatul de arestare a lui Lavric
Procurorii care l-au anchetat pe rădăuțeanul Vasile Lavric, individul din preajma căruia au dispărut mai multe femei, au descoperit care este mobilul crimei comise de acesta în vara lui 2020. În referatul propunerii de arestare se arată faptul că suspectul și-ar fi ucis soția în noaptea de 10 spre 11 iunie 2020, după ce s-a „simțit rău” că a aflat de la un vecin că soția sa ar fi fost o femeie de „moravuri ușoare” în tinerețe, dar și pentru că o bănuia că vorbea cu alți bărbați pe Facebook.
Însă, culmea, Vasile Lavric habar n-ar fi avut să folosească un telefonul mobil pentru a verifica dacă într-adevăr soția lui conversa cu alți bărbați sau nu.
Totuși, suspectul ar fi aflat de la ai lui copii faptul că soția lui ar fi trimis „inimioare” pe Facebook Messenger și ar fi primit la rândul ei de la cineva astfel de emoticoane, însă nu știa clar cu cine vorbea partenera lui de viață.
“În seara de 10 iunie 2020, după ce a informat membrii de familie că ar avea de prestat un serviciu de tractare la o distanță mai mare de domiciliu, unde urma să meargă împreună cu Lavric Aurica, inculpatul și soția sa au părăsit împreună domiciliul, deplasându-se cu platforma de tractare într-o direcție necunoscută. În cursul acelei nopți, inculpatul și-a ucis soția și i-a ascuns cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală, după care s-a întors singur acasă în cursul dimineții”, se arată în referatul propunerii de arestare, citat de antena3.ro.
De asemenea, procurorii au mai făcut o descoperire – suspectul ar fi retras chiar în noaptea crimei suma de 3.000 de lei de pe un card care aparține mamei victimei!
„În 10 iunie 2020, ora 23.38, suma de 3.000 de lei este retrasă de la un bancomat din Rădăuți, de pe cardul bancar al mamei victimei. Acest card a fost, în ultimele luni, în posesia lui Lavric Vasile, după cum rezultă din analiza coroborată a listingurilor telefonice, a extraselor bancare și a înregistrărilor din camere de supreveghere video de la bancomat și evită să menționeze în declarația sa acestui card bancar sau faptul că l-ar fi folosit (…)”, au mai arătat procurorii, potrivit sursei citate.
Cadavrul victimei nu a fost găsit
„În ceea ce privește modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunii de omor, facem trimitere la dificultatea evidentă de a stabili o situație de fapt precisă în condițiile în care cadavrul victimei nu a fost găsit, iar inculpatul, după ce a negat comiterea faptei, s-a prevalat de dreptul la tăcere, furnizând declarații fără a accepta întrebări din partea procurorului (…) Nu trebuie omis nici impactul periculos pe care ipoteza neluării unor măsuri ferme împotriva persoanelor care comit fapte de acest gen îl poate avea asupra activității de prevenție, întrucât se acreditează ideea eronată că acțiunile menite a ascunde cadavrul umare comiterii unui omor asigură evitarea tragerii la răspundere penală”, se mai arată în documentul respectiv.
Şase femei din preajma lui Lavric ar fi dispărut
În 1995 au început disparițiile. Una dintre surorile soției de la acea vreme, Iuliana Iordache, a dispărut fără urmă. Mama fetei declara la acea vreme că Iuliana ar fi fost văzută ultima dată, în timp ce urca în microbuzul lui Vasile Lavric. Si de-atunci, nimeni nu mai știe nimic de ea.
10 ani mai târziu dispare și soția, Nicoleta Lavric, la 5 zile după ce depune actele de divorț. Femeia aflase că soțul are o relație cu una dintre surorile sale. La aproape două luni distanță, dispare și sora cu care o înșela pe Nicoleta, Ramona Iordache. La toate aceste dispariții se mai adaugă alte două morți misterioase: prima soție a lui Lavric moare într-un accident de mașină în 1979, după ce divorțează de acesta. Iar a doua soție, Cristina, face infarct la 23 de ani.
Niciodată, Vasile Lavric nu fost condamnat pentru moartea vreuneia dintre cele 6 femei. În 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă la omor.  Vasile Lavric a mai fost acuzat de omor. Ar fi încercat să o omoare pe cea de-a treia soție cu un ciocan. Dar, fapta este cercetată abia după dispariția femeii. Adică în 2014. Practic, la acel moment, procurorii aveau 3 dispariții și nicio probă. Un certificat medical în care se arăta ca în anul 2000, cu 5 ani înainte ca ea să se evapore pur și simplu, Nicoleta Lavric a fost internată la spital după ce a fost lovită în cap cu un ciocan. A fost singura probă obținută vreodată împotriva lui Lavric, în cazul disparițiilor și a morților.
Lavric mai are o condamnare. În 1976, când avea 18 ani, a fost condamnat pentru viol la 3 ani de închisoare cu executare. (O.S.)
 
The post Vasile Lavric, ”mâncătorul de femei”, ucis în închisoare cu cinci lovituri de cuțit de un alt rădăuțean condamnat pentru omor appeared first on Obiectiv de Suceava.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Tragedie fără margini! Zeci de elevi au murit după ce s-a prăbușit școala cu ei

Urmatorul articol

Au alergat la Stâna de Vale! Campionatul Național de alergare montană și-a desemnat câștigătorii

Related Posts

Stiri Suceava

Experiența noastră cu Zarina Development pentru creare site tip blog

29/05/2025
Stiri Suceava

Vrei să faci un Team Building în Bran? Cauți o cazare atractivă?

21/05/2025
Stiri Suceava

Cum alegi culorile potrivite pentru amenajarea apartamentului în Galați

12/05/2025
Stiri Suceava

Bucovina Resort. Cazare in Vatra Dornei pentru toate gusturile și toate grupurile

09/05/2025
Stiri Suceava

Declarația de principii administrative a lui Püsök Ferenc

01/05/2025
Stiri Suceava

De la inerție la performanță: de ce Zalăul are nevoie de o administrație reformată

01/05/2025
Next Post

Au alergat la Stâna de Vale! Campionatul Național de alergare montană și-a desemnat câștigătorii

Cele mai recente stiri

  • Discuţii pentru organizarea unui campionat de box la Târgu Jiu 07/07/2025
  • Azi este protest, dar directorul nu e de aceeași părere cu angajații 07/07/2025
  • Vremea Dragulesti, Valcea 07/07/2025
  • Vremea Glodu, Valcea 07/07/2025
  • Moară de măcinat cereale realizată de Primăria Bustuchin 07/07/2025
  • Acest afacerist a descoperit rețeta succesului de conectare la banii publici! A câștigat dintr-un foc peste 50.000 de euro 07/07/2025
  • Vremea Sanbotin, Valcea 07/07/2025
  • Dispensarul TBC, o ruină. Tătaru: Mutăm activitatea! 07/07/2025
  • Vicele Jăravle s-a ofticat rău de tot 07/07/2025
  • Vremea Babuesti, Valcea 07/07/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24