Statistica oficială a Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani arată că nici jumătate din angajații unității nu s-au vaccinat împotriva COVID-19. Procentul cel mai mare de imunizare se înregistrează în rândul medicilor. „Din totalul de 1.291 de persoane angajate la SJU Focşani, personal medical şi auxiliar, s-au vaccinat până în prezent 578 de persoane, reprezentând 44,77% din totalul angajaţilor unităţii sanitare. Astfel, din cei 133 de medici din spital s-au vaccinat 112 medici, reprezentând 84,2% din total. În ceea ce priveşte asistenţii medicali, dintr-un total de 641 de persoane s-au vaccinat până la acest moment 268 de persoane, reprezentând 41,8%.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Focșani, Alina Cosma, pentru Agerpres. Potrivit acelorași informații, 125 din 322 de infirmieri, 3 din 18 brancardieri și 51 din 143 de angajaţi la sectorul administrativ s-au vaccinat până acum.
Sursa: www.vrancea24.ro