Elevii se pregătesc de o nouă vacanță, începând cu data de 15 aprilie, care va include atât Paștele catolic, paștele ortodox, cât și ziua liberă de 1 mai. Noua structură va fi modificată începând cu anul școlar 2022 – 2023, aceasta urmând să includă cinci module de învățare.
Conform calendarului școlar 2021 – 2022, vacanța de primăvară va avea o durată de două săptămâni (15 aprilie 2022 – 1 mai 2022), urmând ca în perioada 2 mai 2022 – 10 iunie 2022.
Conform Ministerului Educației, prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
„Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri”, potrivit Ministerului Educației.
Citește și: Din nou se schimbă structura anului școlar. Până când va fi valabilă cea nouă? Până când vom avea alt ministru?
Calendar Evaluare Națională
30 mai – 3 iunie – înscrierea candidaților
încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
14 iunie – Limba și literatura română – proba scrisă
16 iunie – Matematică – proba scrisă
17 iunie – Limba și literatura maternă – probă scrisă
23 iunie – afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
24 iunie (ora 08.00 – ora 12.00) – depunerea contestațiilor
24 iunie – 29 iunie – soluționarea contestațiilor
30 iunie – afișarea rezultatelor finale
Calendar Bacalaureat
23 – 27 mai – înscrierea candidaților
27 mai – încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a
6-8 iunie – Evaluare competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
8 – 9 iunie – +Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare în limba maternă – proba B
9 – 10 iunie – Evaluarea competențelor digitale – proba D
13 – 15 iunie Evaluare competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
20 iunie – Limba și literatura română – proba E. a) – proba scrisă
21 iunie – proba obligatorie a profilului – proba E.c – proba scrisă
22 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării – proba scrisă
23 iunie – proba Limba și literatura maternă – proba E. b) – proba scrisă
27 iunie – afișarea rezultatelor la probele scrise
28 – 30 iunie – rezolvarea contestațiilor
1 iulie – afișarea rezultatelor finale
Articolul Vacanța de primăvară 2022. Calendarul de la Evaluare Națională și Bacalaureat apare prima dată în Observatorul Prahovean.
Citeste mai mult