În noaptea de luni spre marți, doi bărbați supărați foc că au fost dați jos din tren de controlor pentru că nu aveau bilete au spart cu pietre geamurile unei clădiri de la stația C.F.R. Câmpulung Est.
Polițiștii i-au prins imediat pe cei doi, C. Marius-Constantin, în vârstă de 37 de ani, și M. Vasilică-Emil, în vârstă de 35 de ani și au deschis pe numele lor dosare penale pentru distrugere. Totodată, a fost efectuată reconstituirea modului de comitere a faptei, iar față de C. Marius-Constantin a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, ținând cont și de faptul că acesta se află sub măsura controlului judiciar într-un alt dosar și este recidivist. Inculpatul a fost introdus în arestul din cadrul IPJ Suceava.
The post Unul dintre bărbații care au spart geamurile Gării Câmpulung Est a ajuns după gratii, fiind recidivist și sub control judiciar în alt caz appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult