Poliţiştii din Olt caută un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Poliția a fost sesizată abia azi, 2 mai, de o tânără, prietena băiatului.
„La data de 2 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați de către o tânără cu privire la faptul că TUFIȘ DANIEL ROBERT, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Caracal, a plecat voluntar de la domiciliul său, în data de 28 aprilie a.c., și nu a mai revenit.
Semnalmente: înălţime 1,75 metri, greutate 70 de kilograme, păr șaten, ochi verzi, iar ca semne particulare acesta are tatuaje pe ambele antebrațe și o cicatrice pe mâna dreaptă.
La momentul plecării, acesta purta o bluză neagră, o vestă din fâș negru cu gri, blugi albaștri, iar în picioare purta adidași albi cu negru”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Olt.
Oamenii legii fac apel la cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea tânărului sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Citeste mai mult