Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul a două dosare penale, pe care le-au deschis după ce au identificat, la volanul autoturismelor, doi bărbați testați pozitiv pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive.
Luni, 29 aprilie, în jurul orei 17:30, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe strada Alexandru cel Bun, din municipiul Brașov.
În cadrul controlului efectuat, pentru că au observat că tânărul de la volan, de 20 de ani, manifestă un comportament specific, polițiștii l-au testat din punct de vedere al consumului de substanțe interzise.
Rezultatul testării a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, iar pentru că acesta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va releva cu certitudine prezența în organism a substanțelor interzise.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Duminică, 28 aprilie, în jurul orei 23:50, pe strada Zaharia Bârsan, din localitatea Sânpetru, județ Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, au oprit, pentru control, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 38 de ani.
În cadrul controlului efectuat, pentru că au observat indicii ale consumului de băuturi alcoolice, polițiștii l-au testat pe bărbat din acest punct de vedere. Pentru că rezultatul a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul respirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili cu certitudine valoarea alcoolemiei.
Față de cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, în care continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Articolul Un tânăr care conducea drogat în Brașov, oprit de polițiști. În Sânpetru un șofer a fost găsit sub influența alcoolului apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult