Claudiu Neguriţă, preşedintele organizaţiei S.O.S. Neamţ, alături de colaboratori apropiaţi, a organizat cu puţin timp în urmă o microconferinţă de presă, care lesne putea fi înlocuită de un comunicat.
În principal, s-a reconfirmat că Marius Loredan Popa este şi candidat de primar la Piatra-Neamţ, şi preşedintele organizaţiei locale. Aceasta se bazează pe fosta filială locală a celor de la AUR. Popa a vorbit despre o întoarcere la origine în sensul regăsirii în SOS a principiilor care au animat AUR cândva. A insistat că vrea să construiască un proiect politic care ţinteşte până în orizontul electoral 2028, bazându-se pe românii cinstiţi a căror vocea vrea să fie S.O.S.
Cu altă ocazie, tot într-o conferinţă de presă, vom afla cine sunt candidaţii pentru consilii locale. Listele parcurg filiera verificării şi aprobării pe calea ierarhică a organelor de conducere. S-au dat asigurări că nu vor fi candidaţi impuşi de Bucureşti.
În viteză, s-a trecut peste „defecţiunea” consistentă din organizaţia pietreană, concretizată prin demisiile deja cunoscute publicului. Povestioara cu infiltrările de la PSD şi PNL şi tentativele de impunere a unor persoane a trecut ca un nor, nefiind susţinută de nominalizări. O altfel de nominalizare, poate mai aşteptată dată fiind prezenţa Elenei Didilă de la Târgu Neamţ, a rămas de asemenea pentru altădată. (V. COSMA)
The post Un S.O.S. poleit cu A.U.R. la Piatra-Neamţ appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult