Un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autovehicul cu numere false, a fost reținut de polițiștii bistrițeni.
Bărbatul este din județul Bihor și în data de 6 martie a fost reținut, pentru 24 de ore.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în seara de 3 martie a.c., bărbatul ar fi a sustras plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale unui autoturism ce era parcat pe raza localității Manic, le-ar fi aplicat un autoturism care îi aparține și pe care l-ar fi alimentat cu 55,65 de litri de motorină dintr-o stație de carburant din Galații-Bistriței, după care a plecat fără să plătească. Reprezentanții stației au sesizat Poliția.
Totodată, în stația de alimentare, în momentul alimentării, acesta a fost observat de o angajată a stației PECO, aflată în timpul liber care și-a dat seama de intențiile sale, iar în momentul în care a părăsit stația, l-a urmărit. Ajuns pe un drum agricol care face legătura între Herina și Lechința, conducătorul auto a oprit, a abandonat autoturismul și s-a făcut nevăzut.
Polițiștii ajunși la fața locului au dispus măsura ridicării autoturismului folosit la comiterea infracțiunilor. Ieri, 6 martie, în urma investigațiilor efectuate, bărbatul a fost identificat, depistat și reținut pentru 24 de ore, fiind dus în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud. În cursul zilei de astăzi, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Cercetările continuă de Postul de Poliție Galații-Bistriței, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autovehicul cu numere false.
Încredințarea unui autovehicul spre a fi condus de o persoană fără permis este INFRACȚIUNE!
La data de 6 martie a.c., un bărbat de 38 de ani, din Prundu Bârgăului, i-ar fi încredințat o autoutilitară care îi aparține, tatălui său, un bărbat de 65 de ani, din aceeași localitatea, pentru a o conduse, deși știa că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul de 65 de ani a fost depistat în trafic și oprit de polițiști, în timp ce conducea autoutilitara în cauză pe drumul comunal Secu Mare din localitatea Prundu Bârgăului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.The post Un bărbat, urmărit de o angajată PECO după ce a făcut plinul la mașină. Cum a încercat să alimenteze fără să plătească first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult