O AGRESIUNE ÎNTRE DOI ELEVI DE LICEU, OPRITĂ DE JANDARMII BRAILENI.
Un echipaj de jandarmerie a intervenit, în cursul zilei de miercuri, 4 octombrie, pentru stoparea unui conflict fizic între doi elevi ai unui liceu din municipiul Brăila.
Conform informatiilor furnizate de Biroul de Presa al IJJ, jandarmii se aflau în imediata apropiere a unității de învățământ atunci când au auzit gălăgie făcută de un grup de tineri. La vederea patrulei, mai mulți adolescenți din grupul respectiv au fugit. Jandarmii l-au găsit la fața locului pe un băiat în vârstă de 15 ani care prezenta urme vizibile de agresiune și care a reușit să le relateze, pe scurt, cele întâmplate. Din primele informații, se pare că, în timpul unei pauze, acesta ar fi avut un conflict verbal cu agresorul, elev al aceluiași liceu. Agresorul l-ar fi amenințat cu acte de violență după terminarea cursurilor și chiar ar fi chemat în ajutor o rudă, iar ambii l-ar fi lovit pe adolescentul de 15 ani.
La solicitarea echipajului de jandarmerie, la fața locului a sosit o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.Jandarmii au întocmit actul de sesizare, iar verificările în acest caz sunt preluate de polițiști.Articolul ULTIMA ORA / Elev de 15 ani, snopit in bataie de un coleg chiar langa liceu apare prima dată în InfoBraila.
Citeste mai mult