De Ziua Națională a Rusiei, Curtea Penală Internațională a deschis o anchetă asupra distrugerii Barajului Kahovka, „unul dintre cele mai mari dezastre industriale și ecologice din Europa din ultimele decenii”. Dar de fapt ce s-a întâmplat acolo?
Neaveniții. În această primăvară s-au împlinit 45 de ani de când am construit prima mea bombă. Când lucrezi cu explozibili, e ca la balet: repeți mișcarea până iese perfect. Fiindcă nu ai dreptul să greșești. Capsa detonantă e un cilindru de tablă subțire, cât un deget. E astupată la un capăt. Înăuntru e o boabă de fulminat – un explozibil sensibil la șoc și căldură. Apuci capsa atent, de capătul liber, și o bagi în cleștele de sertizare – un butoiaș de oțel, cu mânere. Apoi tai drept fitilul și-l bagi cu atenție în capsă. Sprijini cleștele de sertizare de Gluteus Maximus și strângi încetișor. Gata, ai asamblat detonatorul – tocmai bun de băgat în calupul de trotil. Aaa, ce e Gluteus Maximus? Cel mai voluminos mușchi al corpului, popular i se mai spune și bucă. E recomandat să-l folosești drept sprijin: dacă la sertizare explodează detonatorul, rămâi fără o bucă – dar la o adică, poți trăi și așa…
Atunci când lucrezi cu explozibili, fiecare gest este calculat atent și exersat până se execută impecabil. De fapt totul este calculat: cantitățile și tipul explozibililor, modul de amplasare… De aceea, este amuzant să vezi ce comentarii pot publica pretinși ”analiști” care n-ar fi în stare să facă diferența dintre fitilul ordinar și fitilul detonant.
Despre ce este vorba? În noaptea de 5 spre 6 iunie, între orele 0200 și 0250, două explozii puternice au demolat porțiunea centrală a Barajului la Kahovka, de pe cursul inferior al Niprului. Unda de viitură a măturat zeci de localități și a provocat un număr încă neprecizat de victime. Exploziile au mai provocat și o altă viitură, de fake news, prin mass media: trompetele Kremlinului susțin că sabotajul ar fi fost efectuat de ucraineni. Așa o fi oare?
Barajul Kahovka este de tip mixt, cu lungimea de 3200 metri, alcătuit din trei elemente distincte: două baraje cu nucleu de argilă și, la mijloc, un baraj gravitațional din beton armat. Tocmai segmentul central, care conține și sala generatoarelor, a fost aruncat în aer, deși ar fi fost mai simplu să minezi unul dintre segmentele laterale. Dar s-a dorit (și s-a reușit) distrugerea maximă, ca refacerea să dureze mult și să fie foarte costisitoare.
Segmentul central al barajului este un bloc masiv de beton armat înalt de 30 de metri. Grosimea la bază este de 60 de metri. Pentru a crea o breșă într-un asemenea zid de beton armat, există trei soluții: amplasarea încărcăturii explozibile în interior, în galeria de vizitare; amplasarea în exterior, pe fața acoperită de ape; amplasarea în exterior, pe fața liberă a barajului. Precum am spus, lucrul cu explozibilul este o artă foarte precisă, bazată pe calcule exacte, verificate experimental. Pentru a vedea cam cât explozibil a fost necesar, să apelăm deci la o sursă autorizată: Regulamentul de Campanie FM 5-26, document odinioară secret al U.S. Department of the Army, ediția 1965, recent desecretizat, în prezent de domeniul public. Între paginile 128 și 130, FM 5-26 abordează tocmai problema demolării unui baraj gravitațional de beton armat înalt de 30 de metri (100 ft.), cu o grosime la bază de 60 metri (200 ft.). Prin calcule complicate, se ajunge la concluzia că pentru demolarea prin detonare sunt necesare urătoarele cantități de trinitrotoluen (TNT): între 50 și 80 de tone TNT, la amplasarea încărcăturii explozibile în interior, în funcție de poziția galeriei minate; 260 tone TNT la amplasarea în exterior, pe fața acoperită de ape; 3.200 tone TNT la amplasarea în exterior, pe fața liberă a barajului.
Cum s-a procedat? Inițial, mass media controlată de Moscova a susținut că ucrainenii ar fi demolat barajul cu artileria. Proiectilele și rachetele de artilerie detonează însă la contactul cu apa, deci atacul ar fi trebuit să aibă loc pe fața liberă a barajului. Având în vedere că un obuz calibrul 155 mm conține 10,8 kg. TNT, iar o rachetă M-31 (HiMars) 90 kg. de TNT, ca să se prăbușească, barajul ar trebui să fie lovit de o salvă de 300.000 de obuze, sau 35.600 de rachete simultan, pentru a crea numai una dintre cele două breșe.
Dându-și seama de absurditatea susținerii, din seara de 6 iunie propagandiștii Kremlinului au schimbat placa: ”sabotorii ucraineni” ar fi introdus în galeriile de vizitare explozibili. Dar încă din primăvara anului trecut, barajul Kahovka a fost ocupat de trupele Armatei ruse. Din toamnă și până pe 6 iunie, obiectivul a fost păzit de Batalionul 1387 din cadrul Brigăzii mecanizate 205 a Armatei ruse: 500 de militari, 40 de mașini de luptă. Mărturisesc că mi-e greu să îmi imaginez cum au reușit ”sabotorii ucraineni” să introducă în galeriile de vizitare, chiar sub picioarele celor 500 de militari ruși, 25 de camioane cu explozibil. Iar faptul că la demolarea barajului trupele ruse nu au înregistrat nicio victimă, nici măcar sentinelele aflate la post pe coronament – asta zău ține de domeniul miraculosului.
Integral pe evz.ro
The post Tudor Păcuraru: Povestea cu barajul appeared first on ZiarMM.
Citeste mai mult