Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit, duminică dimineață, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 la un incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Berești.
Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 05.40, iar la sosirea echipajelor focul se manifesta generalizat la o casă de locuit.
După localizarea flăcărilor, pompierii militari au pătruns în locuință, unde au identificat, din nefericire, trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 79 de ani.
Au ars casa de locuit și bunurile din interior pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată (foc deschis în spații închise).
The post Trupul carbonizat al unui bătrân de 79 de ani, găsit în interiorul unei case care a luat foc de la o lumânare, la Berești – Hănțești appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult