Un bărbat a fost împuşcat în cap, astăzi, la o partidă de vânătoare neautorizată, în zona comunei Remetea, a informat ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, Ioana Lascău.
„Poliţiştii de la Poliţia municipiului Beiuş au fost sesizaţi în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, prin numărul de urgenţe 112, că într-o pădure de pe raza localităţii bihorene Remetea a avut loc un accident de vânătoare în urma căruia un bărbat a fost împuşcat accidental. Un elicopter SMURD a fost trimis în zonă, care l-a transportat la Spitalul Judeţean din Oradea”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Ioana Lascău.
Reprezentantul IPJ Bihor a mai menţionat că la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Beiuş şi cei ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Bihor, care efectuează cercetări cu privire la circumstanţele producerii acestui incident.
UPDATE 1: Pacientul a ajuns în stare critică la Unitatea de primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic judeţean Oradea de unde, după investigaţiile de specialitate, a fost dus imediat în sala de operaţie.
„Pacientul a ajuns în comă, în stare critică. Prezintă o plagă împuşcată craniană frontală, traumatism cranio cerebral sever. A intrat în operaţie la Secţia de Neurochirurgie”, a declarat pentru eBIHOREANUL purtătorul de cuvânt al UPU Bihor, dr. Alexandru Mateoc.
UPDATE 2: „În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului de poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Beiuş împreună cu poliţiştii Serviciului Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor s-a constatat că evenimentul s-a produs pe un fond de vânătoare pe care se desfăşura o partidă de vânătoare neautorizată, în cadrul căreia un bărbat de 46 de ani, din localitatea Meziad, judeţul Bihor, ar fi fost împuşcat accidental, în zona capului, de un bărbat de 40 de ani, din comuna Remetea, judeţul Bihor. Cei doi bărbaţi erau deţinători legali de arme de vânătoare”, se spune în comunicatul transmis de IPJ Bihor.
În document se mai arată că cercetările în cauză sunt continuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş. Ancheta vizează acuzaţii de vătămare corporală din culpă, uz de armă şi braconaj, deocamdată fără suspecţi în cauză.
„Urmează ca, în cadrul anchetei, să fie documentate toate aspectele cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul si cele in care a fost organizată partida de vânătoare”, se mai precizează în comunicat.
The post Tragedie în comuna bihoreană Remetea: Un bărbat a fost ÎMPUȘCAT ÎN CAP, la o partidă de vânătoare neautorizată first appeared on campeniinfo.ro | stiri campeni | ziar campeni.
Sursa: www.campeniinfo.ro