l „Actorii” alături de care Limoniu a jucat în telenovela de la Brașov sunt primarul Allen Coliban, consilierul Sebastian Bădulescu și antrenorul Ilie Stan
Ioan Mărginean a încheiat conturile cu FC Brașov cu două săptămâni înainte de finalul contractului scadent pe 1 iulie . „Am renunțat și la o parte din bani”, susține Limoniu, cel care i-a predat ștafeta lui Marin Mitran. „Orice schimbare aduce progres”, spune Mărginean, de acum, fostul președinte al lui FC Brașov. Atunci când vrea să spună ceva important, spune „ține-te bine!”. Nu a fost cazul pentru că, personaj „uns cu toate alifiile” , Mărginean a dezvăluit doar o parte din culisele aventurii sale la FC Brașov. Totul pare un film prost, cu mai mulți regizori din clasa politică la butoane, iar fotbalul a căzut victimă influențelor si birocrației duse la extrem. Mandatul lui Limoniu la Brașov a fost unul cu multe probleme, început cu o relație tensionată cu antrenorul Ilie Stan, continuat cu multe litigii, cu câteva tentative de demisie, teatrale sau nu, și încheiat cu o replică memorabilă a primarului Coliban care anunța că vrea la FC Brașov „profesioniști, nu povestitori”.
„Se ducea dracului totul dacă ieșeam să vorbesc”
Limoniu nu a rămas dator și îi răspunde edilului Brașovului. „Dacă domnul primar m-a făcut povestitor, eu trebuie să am povești! Eu sunt în fenomenul ăsta și pe drumul pe care unii vin, eu mă întorc!. Primarul are 1000 de probleme, consilierii locali, 200”, spune Mărginean.
Limoniu spune că proiectul „new FC Brașov” se putea nărui încă din vara trecută.”Primarul si consilierii locali au avut inițiativa, în vara trecută, de a construi noua echipă de Liga 2. Tot ce s-a întâmplat apoi, cu rezilierea contractelor celor de la Corona e deja istorie, iar datoria rezultată de 1,5 milioane de lei a devenit o povară pentru noul club. Decizia FRF era să-i reangajăm pe jucători si antrenori. Dacă nu găseam variante să facem înțelegeri pe cale amiabilă la amânarea plăților, noi riscam să murim înainte de a ne naște!”, a spus Mărginean care își acordă nota 5 pentru mandatul la FC Brasov, dar ține să puncteze că „am fost legat de mâini și de picioare că nu am avut finanțare în 2022. Noi am avut mare noroc cu patronul de la Bilka, ne-a ajutat enorm. Pot spune că acest om mi-a salvat cariera de conducător! Îl sfătuiesc să iasă in față pentru că sportul se face cu oameni buni și cu firme serioase. Depinde ce se vrea la Brasov. Și eu am venit cu o variantă, sa facem clubul pe societate pe acțiuni, iar in această variantă, Primăria s-ar ocupa doar cu bazele sportive. Mi s-a spus să am răbdare!”.
„La Brașov lucrurile au fost fără picioare!”
Relația lui Mărginean cu Ilie Stan a fost una cu năbădăi încă de la startul proiectului. „Peste tot în lume, șefii clubului numesc un președinte, stabilesc un buget, iar președintele numește antrenorul. La noi lucrurile au fost cam fără picioare! Bugetul era doar pe hârtie. nu aveam un sediu al clubului si nu aveam niciun anagajat! În 30 de ani de activitate de conducător am fost pus în situația de a fi voluntar două săptămâni și să construiesc totul de la zero. Lucrurile s-au derulat pe repede înainte . Problema cu Ilie Stan a fost că el nu a avut rezultate, iar cheltuielile erau uriașe! Am dus procesele, mi-am asumat situația cu Ilie Stan. Am demonstrat cu contabilul că am făcut o economie de 58.000 de euro doar cu mesele cu mic dejunul și prânzul! Atunci când nu ai bani, e normal să mai acumulezi datorii și datorii? Nu! Te oprești! Era o risipă fantastică. Puteam, bine merci, să fac si eu un contract pe trei ani, cum dorea Ilie Stan. Eu am spus toate aceste lucruri primarului, lui Bădulescu și Corbu cu Ilie Stan de față, că trebuie să facem contracte pe un an si fiecare sa aducă progres acestui club”, spune Mărginean.
A vrut să plece de mai multe ori
Limoniu recunoște că a intenționat sa demisioneze în mai multe rânduri pe parcursul sezonului trecut. „Prima oară mi-am depus demisia pe 1 august 2021, dar Coliban și Bădulescu nu au fost de acord. Apoi, pe 15 septembrie 2021, eu și Ilie ne-am întâlnit cu primarul și am spus să ne dam demisiile. Primarul, având bun simț, a spus să mai avem răbdare, dar a pus capac meciul pierdut cu Astra. Ilie a fost jucător mare, bun antrenor, dar nu te poți comporta așa. Mi-a dat mesaj pe Whatsapp „da-mă afară!”. În această primăvară am vrut să renunț din nou, dar am fost asigurat de Bădulescu că vom avea toate condițiile. Pe hârtie aveam bugetul, practic. Sunt echipe ca si Chiajna care in 25 ianuarie aveau banii virați în cont, 15 milioane de lei. La Brașov lucrurile au mers mai încet și mie îmi scăpă. Consilierii locali cred ca au așteptat finalizarea procesului de la TAS, unde FC Brașov risca să fie exclusă din competiție. Eu asa le dau circumstanțe atenuante consilierilor, dar a fost foarte greu să ai procese pe rol cu jucătorii, antrenorii. Eu chiar mă felicit că nu am angajat alt antrenor după demiterea lui Ilie Stan. Si asa făceați glume le seama mea, ca aveam antrenori care nu mai aveau loc și în stafful antrenorului revenit la echipă (nr. Călin Moldovan)”, a spus Limoniu, care a precizat ca nu are niciun fel de emoții cu auditul comandat de Primărie. „Nu am nicio emoție. Tot ce ne-a aprobat Primăria, noi am plătit!” Rezultatele auditului se lasă însă așteptate.
Cenk Firat ajutor pentru FC Brașov!
Fostul președinte al lui FC Brașov a dezvăluit ca managerul lui SR Brașov, Cenk Firat, a ajutat financiar clubul de Liga 2 să obțină certificatul fiscal!
„Eu spun că e bine că Brașovul are echipă de Liga 2, am ajutat SR Brașov cu jucători și tot ce am putut. Am avut discuții constructive cu Ioan Naghi și cu Cenk Firat. Lui Cenk îi mulțumesc că ne-a dat bani împrumut ca să luăm certificat fiscal zero! Ne-am ajutat reciproc cu cei de la SR Brașov, iar ambele echipe si-au îndeplinit obiectivul”.
Trei greșeli
Limoniu spune că a făcut trei mari greșeli ca președinte la FC Brașov. „La Brașov am facut trei greșeli enorme: 1. Am venit la Brașov pe baza unui proiect în care se spunea că bazele sportive vor fi reabilitate și nu s-a realizat nimic, nici la Tineretului, nici la Metrom, nici la Carpați. 2. Relația cu antrenorul Ilie Stan. Efectiv nu am putut colabora! 3. Peste tot unde am fost președinte făceam o conferință de presă săptămânală. La Brașov, dacă începeam sa vorbesc făceam mai mult rău ținând cont de problemele legate de parteneriatul cu Primăria Brașov și CL Brașov. Noi am pornit proiectul într-un parteneriat PNL – USR. Apoi ne-am trezit cu un alt parteneriat PNL – PSD. Cei de acolo cunosc problemele și doar ei știu de ce până în ziua de azi se găsesc diverse motive care se înscriu în cartea recordurilor, că se pot plăti arbitrii doar cu bilet la ordin sau că nu avem voie să plătim decât 250 de lei barem de arbitraj! De ce doar la Brașov nu se poate, iar la Chiajna, Cluj sau Iasi se poate! Eu cred că politicienii înțeleg fenomenul, dar au o sigură problemă: să se pună în locul unui sportiv. Dacă un angajat de la Primărie nu ar fi luat salariul timp de 4 luni, cum ar fi? Pentru ca acest proiect să meargă mai departe trebuie ca oamenii să se așeze la masă si să asigure un buget palpabil si baze sportive de antrenament”.
Citeste mai mult