Un tânăr din județul Hunedoara a fost prins în timp ce conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive. Acesta a fost oprit, în această dimineață, puțin înainte de ora 05:00, pe un bulevard din municipiul Alba-Iulia.
Tânărul, în vârstă de 20 de ani, din orașul Călan, a fost oprit de un echipaj de poliție pentru un control, iar în urma testării cu aparatul drogtest a rezultat că acesta era sub influenţa substanţelor psihoactive, spun polițiștii
“La data de 13 septembrie, în jurul orei 04.40, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, în timp ce acţionau pe Bulevardul Încoronării din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism care era condus de un tânăr de 20 de ani, din localitatea Călan, judeţul Hunedoara.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influenţa substanţelor psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Alba.
Acest articol Tânăr din Călan, prins în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive pe un bulevard din Alba – Iulia a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult