„Păstrează-ți visele vii. Înțelege că pentru a realiza ceva trebuie să ai credință și încredere în tine și în ceilalți, viziune, muncă, determinare și dăruire. Amintește-ți că toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred.” (Gail Devers, atletă)
Cât de greu este să echilibrezi balanța neîncrederii și să reușești să transmiți celorlalți ceea ce vrei ca ei să găsească în tine? Deseori ne ferim a ne acorda încrederea celor din jur din teama de a nu fi răniți… din nou sau pentru prima oară, pentru că instinctul de conservare este unul dintre cele mai intense și pentru că întâmplările trăite sau văzute în jurul nostru ne face să revizuim modul în care oferim darul cel mai de preț pe care un om îl poate da.
Cu toate acestea ea trebuie dăruită oamenilor cu stângăcie, poate, cu teamă, cu precauție, dar trebuie dăruită. Cineva spunea ca ea se învață ca mersul pe bicicletă, la început te poți răni dar în final ajungi să mergi drept și cu siguranță va exista cineva care îți va răsplăti curajul.
Desen de Erica Oprea
Încrederea pe care ceilalți ne-o oferă ne ajută deseori să mergem mai departe în momentele mai mult sau mai puțin ușoare, atunci când nu credem că se mai poate. Este un sprijin esențial pe care îl oferă oamenii cu suflet frumos și care-și primesc răsplata prin izbânda noastră. Niciodată nu vom avea certitudinea că cel căruia îi acordăm creditul nostru sufletesc merită sau nu, dar cu siguranță noi merităm să o facem, pentru frumusețea momentului, pentru liniștea nopților noastre și pentru că, deseori, la rândul nostru beneficiem de acest minunat dar, uneori în momentele în care putem răni fără să vrem chiar pe cei care merită mai puțin…
P.S. Vă aștept marți, 6 iunie, la ora 17 și un sfert, la Teatrul „Tony Bulandra”! La Festivalul BABEL 2023, în Colecția de cultură din Gazeta Dâmboviței lansăm cartea mea de poezie și încă una, volumul „Tableta de duminică”, adică articolele publicate de-a lungul anilor, tot în gazetă…
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Post-ul TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Despre încredere… apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult