Ştefan Ilie a uitat de fonduri europene şi înhamă tulcenii la împrumuturi! Fondurile UE au fost doar slogan de campanie
Ca o „întâmplare”, actualul primar Ştefan Ilie, s-a hotărât să împrumute 80 de milioane de lei (apr. 16 milioane de euro), ca să asfalteze şi să peticească oraşul, uitând că anull trecut, în mandatul lui Hogea, atât consilierii săi cât şi cei ai PSD, au urlat cât de rău e să împrumuţi bani şi cât de „naşpa” e Hogea.
Culmea, acum, consilierii PNL, al căror şef pe linie politica este, aţi ghicit, chiar Ştefan Ilie, vor vota cu toată dragostea ordinul de zi pe unitate, prin care Tulcea se va împrumuta. Dacă la Hogea era ceva rău, uite că la Ilie… e de bine! Unde e ura de anul trecut? Nu mai eee…. Unde e „coloana vertebrală liberală” ? S-a muiat! Când vorbim despre interese şi murdării politice, dacă sunt galbene sau portocalii… e de bine…!
Domnule primar Ştefan Ilie… în campanie nu mai aveaţi aer, cât propovăduiaţi fondurile europene şi ce multe şi minunate lucruri veţi face cu ele! La momentul acela am fost de acord cu dvs. Vă aduceţi aminte? Acum, ce faceţi, împrumutaţi bani? Păi cum ne fuse vorba?
Dacă aţi uitat, vă reamintim că banii europeni nu se mai dau înapoi, iar cota de participare a primăriei pe care nu prea se vede că ştiţi cum să o conduceţi, ar fi fost un amică! Dacă împrumutaţi, va trebui să daţi TOATE suma înapoi, plus dobânda!
Unde e avantajul ? Dacă nu veţi plăti din salariul dvs acest împrumut, înseamnă că vor plăti.. tulcenii! Şi împrumutul…şi dobânda! Asta înseamnă că fondurile despre care vorbeaţi în campanie au fost doar nbiste poveşti frumoase, sau ne-aţi minţit cu bună ştiinţă ? Tind să cred că da…
Sau… fondurile europene sunt mai greu de „cadorisit ” către firme prietene, pe când la împrumuturi de acest gen, prietenii ştiu de ce! Eu nu mă pricep, dar… aşa vorbeşte lumea…
În cele aproape de opt luni de când sunteţi primar, nu am văzut NIMIC! A, ne scuzaţi, am văzut cum v-aţi proptit în funcţii cheie şi pe salarii frumoase, fanii şi apropiaţii de partid. Am mai văzut cum aţi pompat bani în aparatul de propagandă şi în firmele de lipitori de afişe… Am mai văzut că doar ştiţi să ameninţaţi cu distrugerea şi să intimidaţi…
Dacă acestea sunt „calităţile” cu care aţi venit să conduceţi acest oraş, mă lipsesc! Şi…ştiţi ceva ? Deja începe să mi se facă dor de Hogea! Cu toate metehnele lui, era cu mult deasupra dvs!
Articolul Ştefan Ilie a uitat de fonduri europene şi înhamă tulcenii la împrumuturi! Fondurile UE au fost doar slogan de campanie apare prima dată în Tulcea noastra.
Sursa: www.tulceanoastra.ro