În data de 28 aprilie, Primăria Piatra-Neamț a solicitat un punct de vedere Instituției Prefectului – Județul Neamț referitor la oportunitatea invocării caracterului de urgență în problema parcărilor de reședință din Piatra-Neamț.
Concret, interogarea se referea la oportunitatea reducerii termenului de consultare publică, conform art. 7 din Legea nr. 52 / 2003 privind transparența decizională în administrația publică, motivat de incertitudinea cu privire la situația parcărilor în care se află 19 mii de pietreni și familiile lor.
Primarul Andrei Carabelea: „Ne aflăm într-o situație care impune soluții imediate. Pietrenii își doresc rezolvarea cât mai rapidă a acestei crize. Asta ne demonstrează numeroasele reacții primite pe toate canalele de comunicare. Tocmai din această cauză, cu argumente legale, am solicitat Instituției Prefectului un punct de vedere referitor la soluționarea în regim de urgență a crizei parcărilor. După două săptămâni, răspunsul prefectului a venit prin curier, făcând 3 zile de la Prefectură până la Primărie. Mai mult decât atât, răspunsul prefectului transmite sec că situația parcărilor de reședință nu e nici urgentă și nici nu are circumstanțe excepționale. Așadar, pentru a nu risca o altă contestație în instanță doar pentru a bloca activitatea primăriei, așteptăm epuizarea termenului de 30 de zile pentru dezbaterea publică. Apropos de dezbatere publică, 84% dintre pietrenii care au răspuns susțin rezolvarea rapidă a crizei parcărilor prin reducerea termenului de consultare publică… Pietrenii trebuie să știe: noi găsim soluții la orice problemă, prefectul caută probleme la orice soluție.”
Singura variantă pentru ieșirea cât mai rapid din situația de criză o reprezintă adoptarea unui nou regulament care să nu fie contestat din aceleași motive de procedură, nicidecum de fond.
Proiectul de Hotărâre și Regulamentul sunt postate spre dezbatere publică pe site-ul oficial al Municipiului Piatra-Neamț din data de 02.05.2022, la adresa https://www.primariapn.ro/dezbateri.
Departamentul Comunicare, Primăria Piatra Neamț
The post Situația parcărilor din Piatra Neamț – continuă conflictul între Primărie și Prefectură appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult