Alina Stancovici spune că Spitalul Județean de Urgență Reșița a primit o gură de oxigen prin deblocarea totală a situației financiare, lucru care i se datorează deputatului PSD Silviu Hurduzeu.
Amendamentul parlamentarului de Caraș-Severin la legea bugetului, pentru ca 14,6 milioane de lei să fie direcționați către Reșița, în scopul achitării arieratelor spitalului, a primit votul majorității parlamentare. Nu a fost deloc simplu, dar Hurduzeu a convins suficienți parlamentari că asta e singura soluție pentru cea mai mare unitate spitalicească din Caraș-Severin. În urma acestei „injecții” financiare, spitalul își revine, susține managerul Alina Stancovici, dar de astfel de tratament și de grijă trebuie să se bucure în continuare.
„Nu putem să fim decât încântați și să-i prețuim pe cei care cu gândul, cu fapta și cu votul lor înțeleg că dacă sănătate nu e, nimic nu e. Sper din suflet ca lucrurile să se lumineze de astăzi pentru situația Spitalului Județean din Reșița. Este efectiv o gură de oxigen, este deblocarea totală a situației financiare, pentru că Spitalul Județean, din păcate, era sugrumat de aceste datorii care se rostogolesc de ani de zile, adăugând în continuu și penalități. Ce a făcut domnul Hurduzeu este ceea ce însemna oxigenul pentru bolnavii de COVID, dacă mi se permite o exprimare plastică. Efectiv putem spune că lucrurile se îndreaptă, că pacientul este viu și scapă de la terapie intensivă. Spitalul județean chiar a fost pe terapie intensivă!”, a comentat Alina Stancovici pentru expressdebanat.ro.
Datoriile spitalului le-au permis multă vreme furnizorilor de medicamente și echipamente spitalicești să impună regulile și prețurile, de multe ori exagerate, în orice caz, peste prețul pieței. Odată resetat debitul spitalului, altfel vor sta lucrurile în negocierile cu farmaciștii și cu toți ceilalți prestatori de servicii. „Din start, deblocarea situației financiare ne scapă și de acea sabie de deasupra capului pe care de foarte multe ori furnizorii o aveau și, pe bună dreptate, recurgeau la acea executare silită a spitalului județean din cauza datoriilor. Deblocarea financiară, desigur, ne permite o altă negociere și sigur ne aduce o liniște în ceea ce privește activitatea noastră. Repet, este exact ceea ce însemna oxigenul pentru pacientul COVID!”, a mai afirmat managerul SJUR.
În ciuda faptului că prin gestul politic al deputatului Silviu Hurduzeu se rezolvă cea mai mare problemă a sistemului public de sănătate din Caraș-Severin, au apărut destule voci critice. În sensul că spitalul va acumula alte datorii. Cu alte cuvinte, ar fi fost mai bine dacă l-ar fi lăsat îngropat în datorii. „Probabil că sunt aceleași persoane care consideră că spitalul este o instituție de profit. Nu, spitalul este cel mai mare consumator, va fi în continuare consumator, dar, cu grijă, aceste lucruri s-ar putea depăși și să nu le repetăm. Spitalul nu e instituție de profit, spitalul e consumator. Va trebui ca după acest pas să se intervină în ceea ce privește modificarea tarifului pe caz ponderat, prețurile au crescut în timp ce tariful pe caz ponderat a rămas același. Toate tarifele trebuie aduse la același numitor.”, a conchis Alina Stancovici.
Citeste mai mult