Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este celebrată atât de creştinii ortodocşi, cât şi de romano-catolici, an de an, pe 21 noiembrie. Este o sărbătoare în amintirea zilei în care Sfinţii Ioachim şi Ana au dus-o pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la Templul din Ierusalim, după făgăduinţă. Vechea denumire a sărbătorii în calendarul ortodox este Ovidenia, Obrejania sau Vovidenia (termen ce provine din slavonă, în care „văvedenie“ înseamnă intrare). În popor, Ovidenia este socotită drept zi magică. În această zi se fac previziuni despre vreme şi oamenii se împacă unii cu alţii prin iertare.
Există superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumânare, apa aceea poate fi bună de leac în diverse boli. Se spune că în ziua de Ovidenie se deschid cerurile şi cei neprihăniţi cu duhul pot înţelege „graiul” animalelor. De Ovidenie se ung uşile şi ferestrele cu usturoi împotriva relelor şi a farmecelor care acum încep să lucreze. Se fac pomeni pentru cei înecaţi şi pentru cei morţi fără lumânare. Cei care ţin Ovidenia cred că vor avea spor în hambare şi belşug în casă; tot astfel se spune că ologii se pot vindeca de Ovidenie. Considerată o zi magică, Ovidenia este ţinută cu sfinţenie la sate.
Celebrată la 21 noiembrie de întreaga creştinătate, ziua în care se prăznuieşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii s-a ţinut, prima dată, în secolul al VI-lea când, lângă ruinele templului unde a crescut, a fost construită o biserică închinată Fecioarei Maria. Sărbătoarea este marcată cu cruce roşie în calendar şi cu dezlegare la peşte.
Maria şi-a petrecut întreaga copilărie la templu
În „Evanghelia după Iacov“ se povesteşte că Ana, cea care avea să fie mama Fecioarei, nu putea avea copii. Împreună cu Ioachim, bărbatul ei, se ruga neîncetat să fie binecuvântată cu un copil. Cei doi aduceau jertfă în fiecare an pentru ca rugăciunile să le fie ascultate şi bine primite. În al cincizecilea an al căsătoriei lor, marele preot le-a refuzat ofranda, numindu-i păcătoşi. Cei doi, însă, nu s-au răzvrătit, nu s-au îndepărtat de Dumnezeu, ci au continuat să spere, să se roage şi să ţină post. În acelaşi timp, promiteau că, dacă vor avea un copil, îl vor închina lui Dumnezeu. Într-o bună zi, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Ioachim, spunându-i că va avea un copil care se va umple de Duh Sfânt din chiar pântecele mamei sale şi va fi vas ales al lui Dumnezeu. Spusele Arhanghelului Gavriil s-au adeverit şi, peste nouă luni, Ana a născut-o pe Maria, cea care, fără a cunoaşte bărbat, avea să fie Maica Domnului nostru, Iisus Christos. Ioachim şi Ana şi-au ţinut promisiunea şi au dus-o pe Maria, fiica lor, la templu, într-o zi de 21 noiembrie, pe când aceasta avea doar 3 ani. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescând în curăţenie sufletească, rugîndu-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi. Fecioara Maria a petrecut astfel 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil a vestit-o că-L va naşte pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămână nepătată în faţa lumii, Fecioara Maria a părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus.
„Domnul a preamărit pe veci numele tău“
Tradiţia Bisericii ne spune că, atunci cînd îngerul Gavriil i-a zis Anei că pântecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naşte prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieţii sale!“ Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părinţii au dus-o în Biserică, încredinţînd-o preoţilor. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, a întâmpinat fecioara şi a purtat-o prin cele mai tainice lăcaşuri ale Templului, binecuvântând-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârşitul veacurilor El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“. Apoi a aşezat-o pe a treia treaptă a altarului şi copila a uitat de părinţii ei care s-au întors acasă uimiţi şi mulţumiţi că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, pînă la apropierea vestirii că în pântecul ei se zămisleşte Fiul lui Dumnezeu.
De Ovidenie, e bine ca oamenii certaţi să se împace
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este numită de popor Vovidenie sau Ovidenie, cuvânt tradus din vedenie, adică lumină. De aceea, este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu înfrîngă viaţa. Se aprind lumânări pentru morţi pentru a avea cale luminată pe cealaltă lume.
• În noaptea de Ovidenie, cînd se credea că se deschide cerul şi animalele vorbesc, se priveghea la lumina unei lumânări încolăcite pe farfurie.
• Există şi superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumânare, apa poate fi bună de leac în diverse boli.
• Azi se fac previziuni meteorologice. Dacă de ziua intrării Maicii Domnului în biserică este soare şi senin, vara de anul viitor va fi secetoasă. Dacă vor fi nori, peste an vor fi epidemii şi, de va ninge, va fi iarnă grea.
• În popor, sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor dintr-o familie, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea
• Azi se dau de pomană lumânări aprinse deoarece există credinţa că lumina dată de Ovidenie va arde veşnic pe lumea cealaltă pentru sufletul celui care o dăruieşte.
• Se crede că de Ovidenie se deschid cerurile şi că, acum, cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor.
• Tot acum, e bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace.
• Pentru protecţia gospodăriei, dar şi împotriva relelor şi farmecelor care acum încep să lucreze se ung uşile şi ferestrele cu usturoi. Ca să aibă spor şi belşug în casă, în această zi oamenii nu trebuie să lucreze.
Crengi de măr pentru Anul Nou
În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Vasul se aşază într-un loc călduros, unde să pătrundă lumina. Până la Anul Nou, crenguţele de măr înmuguresc şi înfloresc, iar la pragul dintre ani copiii care le-au îngrijit merg cu ele la rude şi la prieteni, folosindu-le ca sorcovă. De-a lungul timpului, s-a dovedit că persoanele sorcovite cu crengile de măr înflorite sunt apărate în acel an de boli, de pagubă şi de întîmplări dramatice. Să nu uitam că în colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar. Dacă am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum să nu ne întrebăm ce măr ar putea face în decembrie flori dalbe? Şi de ce măr? Pentru că strămoşii noştri ştiau de la bătrânii lor că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguţa, flori dalbe.
Citeste mai mult