Camera Deputaților a adoptat, cu 177 de voturi pentru, 77 împotrivă și 11 abțineri, Legea privind plafonarea prețurilor la energie electrică.
Prețul final facturat, plafonat, de furnizorii de energie electrică va fi, potrivit amendamentelor adoptate, următorul :
-0,68 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum mediu lunar este mai mic de 100 KWh inclusiv; același tarif va fi valabil și pentru clienții casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, pentru clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum și pentru familiile monoparentale.
-0,80 lei/kWh va fi tariful pentru clienții casnici al căror consum lunar este de maximum 255 kWh ;
– 1 leu/kWh pentru IMM-uri, spitale, școli, creșe, grădinițe, biserici, instituții publice, Metrorex, industria Pharma, institute de cercetare, aeroporturi ;
– 1,3 lei/kWh vor plăti clienții casnici al căror consum lunar este de peste 255 kWh și pentru consumatorii industriali;
Prețurile se vor raporta fie la consumul lunar, pentru cei care trimit indexul, fie la media pe 3 luni când se face regularizarea.
Totodată, preţul va fi plafonat la maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, al unităţilor de învăţământ publice şi private, al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale. De asemenea, maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, va fi preţul pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile publice, altele decât cele prevăzute anterior, precum şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România. Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus.
“În cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării, suma plătită de acesta în plus este mai mare de 100 lei, atunci furnizorul este obligat să restituie clientului suma plătită în termen de 5 zile de la data emiterii facturii de regularizare. Sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare”, mai prevede proiectul.
Potrivit articolelor adoptate, un client nu va avea plafonat preţul decât pentru un singur loc de consum. “În cazul clienţilor casnici, preţul final facturat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă ale clienţilor finali. Clientul casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu poate beneficia de preţul plafonat fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere, depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum”, prevede textul adoptat.
Camera Deputaților este for decizional, iar legea va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgate.
Citeste mai mult