Loteria Română a anunțat că la tragerea Loto 6/49 de duminică, 28.04.2024, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 3.610.326,64 lei (peste 725.000 de euro).
Biletul norocos a fost jucat la agenția 72-054 din București, sectorul 2, și a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, prețul biletului fiind de 10,50 lei.
Acesta este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49.
Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 11.04.2024 și a fost în valoare de 9.646.132,64 lei.
Conform Regulamentului privind organizarea și administrarea jocurilor de tip loto tradițional, câștigătorul are la dispoziție 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-și revendica premiul.
Articolul S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49 în valoare de peste 725.000 de euro apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult