În ultima partidă test înaintea startului eșalonului terț, CSO Cugir și Industria Galda au remizat, scor 1-1 (0-0), la Galtiu, într-un joc de verificare, o repetiție a celui din urmă cu o săptămână, de sub Drăgana, câștigat de “roș-albaștri’ cu 2-0 (2-0), dublă Marius Lupu.
Sub privirile lui Dragoș Militaru (antrenorul Unirii Dej), trupa lui Ștfen Fogoroși și-a depășit condiția în acest joc, gazdle încercând să închidă jumătatea proprie și să aștepte la cutie eroarea oponentului.
• Căt. Suciu l-a “ghicit” pe P. Păcurar
Primul moment interesant a fost penalty-ul din minutul 12, când Coltor l-a obstrucționat în suprafața de pedeapsă pe Cocan, însă portarul Cătălin Suciu nu s-a lăsat de P. Păcurar și a reșinut un șut slab, trimis în dreapta sa. În primul mitan a mai intervenit accidentarea centralului Al. Rojneai (înlocuit de Ov. Crișan, care și el la pauză a fost substituit). Viceliderul Seriei a 9-a a dominat teritorial, a încercat să desfacă o defensivă compactă, însă s-a trezit condusă imediat la reluare
• A marcat Pisoiu, la 41 de ani
Intrat la pauză, exprimentatul atacant Ioan Pisoiu (revenit de la Șoimul Băița) a transformat cu șansă o lovitură liberă de la marginea careului, în minutul 49, șutul său fiind deviat de zid, o reușită a celul mai vârsttinc fotbalist prezent pe teren, în vârstă de 41 de ani. Egalarea a survenit în minutul 68, adusă de Cocan, cu o execuție superbă, de la 28 de metri, în vinclul drept al porții apărate de masivul goelkeeper. O întâlnire programată pe ultima sută de metri, în condițiile în care amfitrionii intenționau să joace cu Voința Stremț sau Energia Săsciori, iar CSO Cugir avea prevăzută o deplasare pentru jocul cu Jiul Petroșani.
Industria: Căt. Suciu – E. Hălălae, Goța, Potopea, Borșai (s-a accidentat la umăr în prima repriză) – D. Anghel, Goguța, Al. Stan, Coltor – Tripșa, Brânză; au mai intrat F. Popa, Pisoiu, C. Necreală, Davidaș (ex-CSO Cugir), R. Morar, Cîmpean, P. Man, G. Manciulea, Iosa (a oficiat la o tușă); absenți Bălaș, D. Hulea, Petruse, Bălșan. Antrenor Ștefan Fogoroși.
CSO Cugir: Toilă – Tăban, Dohotariu, I. Grozav, Șuteu – Cocan, Boldea, L. Contra, Dușmanu – P. Păcurar, M. Lupu; au mai intrat R. Opric, Vlădia, Casian, Fl. Sandu, Al. Rus; absenți Șt. Radu, Vitinha, Budin și Șaucă (din motive medicale), Cioargă (învoit), R. Voicu, N. Bănică, M. Neagu, Itu. Antrenor Lucian Itu.
CSO Cugir a susținut șase întâlniri de verificare în această iarnă, după cum urmează: 1-2 cu CSM Deva (deplasare), 4-1 cu CSC Sânmartin (la Deva), 4-4 cu Măgura Cisnădie (deplasare), 4-3 cu Jiul Petroșani (acasă), 2-0 (acasă) și 1-1 (deplasare) cu Industria Galda de Jos. Debutul oficial, va fi vineri, 12 martie, la Ungheni
În dreptul Industriei stau jocurile cu Dacia Orăștie (1-1, acasă și 2-2, deplasare), LPS Sebeș (0-1, la Galtiu) și CSO Cugir (0-2, deplasare, respectiv 1-1 pe teren propriu), trupa lui Fogoroși având meci extrem de dificil la Galtiu, cu liderul Unirea Dej, sâmbătă, 13 martie.
Acest articol a fost citit de 8 ori
The post Roș-albaștrii încheie cu un egal, seria meciurilor de verificare: Industria Galda de Jos – CSO Cugir 1-1 (0-0) first appeared on cugirinfo.ro | stiri Cugir | ziar Cugir.
Sursa: www.cugirinfo.ro