Rețeaua electrică aeriană a Teiușului, modernizată în TOTALITATE. Investiția masivă de peste 4.600.000 de lei, recepționată în maximum o lună
Printr-un proiect în valoare de peste 4.600.000 de lei, implementat de Electrica, la nivelul orașului Teiuș întreaga rețea electrică aeriană, de pe toate străzile, a fost modernizată. Lucrările care au demarat în urmă cu doi ani se află pe ultima sută de metri, iar potrivit primarului Mirel Hălălai, în maximum o lună vor fi recepționate.
Proiectul „Modernizare Linii Electrice Aeriene 0,4kv și branșamente oraș Teiuș, județul Alba”, a presupus schimbarea a 298 stâlpi de beton, crearea a două noi posturi de transformare pe străzile N. Bălcescu și Horea, zonă înainte deficitară în ceea ce privește rețeaua electrică, 12 kilometri de conductori înlocuiți.
„Încet, încet, lucrările de reabilitare ale rețelei electrice din orașul nostru se apropie de final!
Sute de stâlpi de beton centrifugați schimbați, rețele electrice înlocuite în întregime, rețele îngropate în zona centrală, un sistem de contorizare inteligent, puncte noi de transformare, care au făcut să nu mai suferim din cauza „curentului slab”, într- un cuvânt utilități de ultimă oră, așa cum stă bine unui oraș în modernizare, cum este Teiusul! Pe lângă faptul că s-au schimbat și toate contoarele abonaților cu unele inteligente, controlabile de la distanță, circa 2.000 de bucăți, cel mai tare ne-am bucurat că, tot prin acest proiect, s-a rezolvat partea centrală a orașului, strada Decebal. Pe o porțiune de 600 ml toți conductorii au fost îngropați și am scăpat astfel de cablurile și „ghirlandele” aferente care atârnau inestetic”, ne-a declarat edilul.
The post Rețeaua electrică aeriană a Teiușului, modernizată în TOTALITATE. Investiția masivă de peste 4.600.000 de lei, recepționată în maximum o lună first appeared on teiusinfo.ro | stiri teius | ziar teius.
Sursa: www.teiusinfo.ro