Autoritățile din municipiul Petroșani au decis să ridice restricțiile de circulație din zona de agrement Brădet. Asta, după ce niciun urs nu a mai fost semnalat în acest real.
“După consultările cu toți factorii responsabili, Primăria Municipiului Petroșani a dispus ridicarea restricțiilor de circulație din zona de agrement Brădet. Niciun urs nu a mai fost semnalat în acest areal, astfel că a fost luată decizia renunțării la măsura limitării accesului în perimetrul amintit”, a informat, astăzi, Primăria Petroșani.
Restricțiile de circulație au fost dispuse în data de 5 septembrie, de comun acord cu oficialii Poliției Naționale și cu celelalte instituții abilitate, după ce în zona respectivă și-a făcut apariția o ursoaică cu doi pui, de circa opt – nouă luni. Din cauza pericolului major pe care puteau să îl reprezinte animalele sălbatice, pentru preîntâmpinarea oricărui incident nedorit, s-a dispus închiderea accesului în acest perimetru aflat chiar la limita zonei împădurite. Zona a continuat să fie monitorizată în permanență, iar Poliția Locală Petroșani a efectuat mai acțiuni de patrulare în vederea îndepărtării animalelor sălbatice din intravilan. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, un alt urs, de aproximativ doi ani, care a fost semnalat în zona Brădet – Universitate a fost capturat și relocat în zona Polatiște.
“Continuăm să monitorizăm cu atenție zonele în care a fost semnalată prezența urșilor și, în funcție de fiecare situație în parte, vor fi dispuse măsuri punctuale, așa cum s-a procedat și până în acest moment”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Petroșani.
Acest articol Restricții de circulație ridicate în zona de agrement Brădet din Petroșani. Niciun urs nu a mai fost văzut în acest areal a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult