Introducere
Bunăstarea subiectivă (SWB) privește evaluările oamenilor cu privire la calitatea propriilor vieți (Diener, 1984; Stratham și Chase, 2010). Această evaluare cuprinde o componentă cognitivă și una afectivă (Diener, 1984; Luhmann, 2017; Diener și colab., 2018), care se referă, respectiv, la judecăți cognitive privind atingerea unor valori și obiective importante în durata de viață a individului și echilibrul dintre afectele pozitive și negative (Luhmann și colab., 2012a, b). Astfel, SWB corespunde unei satisfacții generale cu viața cuiva (de exemplu, Diener, 1984) și niveluri de fericire pe termen lung care rezultă dintr-o autoevaluare globală a faptului dacă indivizii trăiesc sau nu o existență bună (Diener și Seligman, 2004; Diener și colab., 2009a; Diener, 2012).
În literatură, dimensiunea afectivă a SWB a fost alternativ operaționalizată și măsurată ca prezența bunăstării pozitive (de exemplu, fericirea; Sagiv și Schwartz, 2000; Pollard și Lee, 2003), prevalența efectului pozitiv [de exemplu, Schema de afectare pozitivă și negativă (PANAS), Watson și colab., 1988; Scala experienței pozitive și negative (SPANE), Diener și colab., 2009b], sau absența efectului negativ (Cummins, 2013). Dimensiunea cognitivă a SWB – adică satisfacția vieții – a fost măsurată atât prin Scala Satisfacției cu Viața (SWLS; Diener și colab., 1985), care se referă la o evaluare globală a satisfacției cu viața (de exemplu, Mak și colab., 2011 ), și Indicele bunăstării personale (PWI; Cummins și Lau, 2004), care necesită o evaluare a domeniului satisfacției vieții (Lai și colab., 2013).
Asociere între religiozitate, spiritualitate și bunăstare subiectivă
Spiritualitatea și religiozitatea s-au dovedit a fi predictori pozitivi ai SWB, chiar dacă rezultatele nu sunt cu totul consistente între studii (Kim-Prieto și Miller, 2018). În ceea ce privește dimensiunea cognitivă a SWB, o serie de studii au găsit o relație pozitivă între spiritualitate, precum și religiozitate și satisfacția vieții (Yoon și Lee, 2004). Pentru a explica aceste descoperiri, s-a sugerat că persoanele care experimentează mai multă legătură și direcție de la o putere superioară, adică persoanele care prezintă o implicare religioasă și spirituală ridicată, tind să ofere o evaluare mai pozitivă a vieții lor (Vishkin și colab. , 2016, 2019; Ramsay și colab., 2019). Sentimentul de a fi în legătură cu o putere superioară, cu ceilalți și, în general, cu viața reprezintă un mod eficient de a menține o evaluare pozitivă a vieții cuiva, în ciuda tuturor circumstanțelor negative posibile pe care cineva le poate întâlni. În plus, implicarea religioasă și spirituală poate aduce beneficii vieții indivizilor prin împuternicirea atât a resurselor interne (de exemplu, sentimentul de auto-valoare), cât și sociale (de exemplu, sentimentul de apartenență la o rețea) (Lim și Putnam, 2010).
Studiul actual
Literatura despre relația dintre religiozitate, spiritualitate și SWB nu a obținut încă rezultate consistente (Lun și Bond, 2013; Kim-Prieto și Miller, 2018) și susținem că există trei defecte generale principale în acest domeniu de cercetare.
În primul rând, cadrul teoretic utilizat pentru definirea și măsurarea SWB ca asociat cu religiozitatea și spiritualitatea a fost adesea prea larg și s-a concentrat doar asupra dimensiunii cognitive sau afective a SWB, ducând astfel la o investigație incompletă (Lim și Putnam, 2010). Pentru a depăși această slăbiciune, în prezentul studiu, am clarificat modelul teoretic de referință despre SWB ca incluzând atât o componentă cognitivă cât și una afectivă (Diener, 1984; Luhmann, 2017; Diener și colab., 2018) și am folosit măsurile tipice pentru a le evalua, care sunt satisfacția vieții și echilibrul dintre afectele pozitive și negative (Diener și colab., 1985; Watson și colab., 1988; Luhmann și colab., 2012a, b).
Sursa: impartialdebacau.ro