„Reciclează creativ” – Concurs cu premii dedicat elevilor din școlile județului Tulcea
Asociați de Dezvoltare Intercomunitară a Infrastructurii de Deșeuri Menajere (ADIIDM TULCEA) a organizat o campanie de informare şi conştientizare asupra reciclării materialelor, dedicată elevilor care învaţa în şcolile din judeţul Tulcea.
Campania „Reciclează creativ” este, practic, un concurs destinat elevilor din ciclul I – VIII, reprezentând o activitate individuală în care copiii vor trebui să participe la realizarea de tablouri cu teme de mediu, realizarea de obiecte pentru spațiu verde din materiale reciclabile, cu diverse obiecte vestimentare sau jucării confecționate din deșeuri reciclabile (hârtie, carton, dopurile de la PET-uri etc.).
Vor fi desemnați câștigători elevii din clasele participante, care vor primi cele mai multe aprecieri din partea echipei ADIIDM Tulcea.
Această activitate implică următoarele premii: trotinete, rucsacuri inscripționate, rechizite corespunzătoare vârstei, umbrele inscripționate și diplome premii.
Premiile vor fi acordate astfel:
Premiul 1- trotinetă + rucsac;
Premiul 2- rucsac + rechizite corespunzătoare vârstei;
Premiul 3- rucsac + umbrelă;
Mențiune- umbrelă.
În viitorul apropiat vom reveni punctual cu exemple clare, din teren…şi, ca să vă stârnim curiozitatea, colajul foto care ilustrează acest material reprezintă o parte din „operele de artă” executate de micii ecologişti ai judeţului nostru.
Articolul „Reciclează creativ” – Concurs cu premii dedicat elevilor din școlile județului Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.
Citeste mai mult