Rapperul american Wiz Khalifa, urmărit penal după ce a fumat canabis pe scena festivalului din Costinești. Khalifa a fost ridicat sâmbătă noaptea de poliţişti, după ce şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scenă, în timp ce susţinea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costineşti. Wiz Khalifa a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru deţinere fără drept de droguri de risc. Avea la el peste 18 grame canabis.
Rapperul american este cercetat în stare de libertate.
„La data de 14.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat (cetăţean SUA), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc. S-a reţinut faptul că acesta, pe parcursul unui recital susţinut în cadrul unui festival de muzică ce se desfăşoară în staţiunea Costineşti, judeţul Constanţa, a deţinut peste 18 grame canabis (drog de risc) şi a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis sub forma unei ţigări artizanale. Activităţile judiciare sunt realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa”, a anunţat duminică DIIICOT.
Incidentul vine în condiţiile în care cofondatorul festivalului, Andrei Şelaru (Selly), anunţa că la acest eveniment se va desfăşura o campanie antidrog, în parteneriat cu cele mai importante structuri ale MAI.
„Beach, Please!” este considerat cel mai mare festival urban din sud-estul Europei, unde au fost invitaţi peste 200 de artişti, printre care Travis Scott. Festivalul a debutat în anul 2022, pe plaja de la Costineşti, la iniţiativa lui Andrei Şelaru (Selly) şi Lucian Ştefan (Global) într-o variantă mult mai restrânsă, de doar 30.000 de participanţi. Audienţa festivalului aproape s-a triplat de la un an la altul.
Articolul Rapperul american Wiz Khalifa, urmărit penal după ce a fumat canabis pe scena festivalului din Costinești apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult