Proprietarii reclamă lucrările de slabă calitate la blocurile de pe Gării
Anunţată cu surle şi trâmbiţe de către oamenii „dedicaţi” din preajma primarului, reabilitarea blocurilor de pe strada Gării se dorea o acţiune de succes, menită cel mai probabil să spele cât de cât din imaginea conducerii Primariei Tulcea, din ce în ce mai şifonata în ultima perioadă. Din nefericire pentru ei, cei aflaţi momentan la cârma oraşului… nu prea a ieşit bine. Din nou!
Ceea ce nu spune nici Ilie şi nici aparatul lui de propagandă, este faptul că proiectul cu pricina aparţine fostei conduceri, adică lui Hogea şi a aparatului propriu, dar… cum e la modă, nu strică să te lauzi cu meritele altuia.
Pusă în aplicare pe repede înainte, reabilitarea s-a făcut la rându-i la fel de „pe repede înainte” şi a stârnit valuri de indignare din partea locatarilor, care, culmea, vor trebui să plătească ani de zile rate pentru ceea ce s-a executat acolo.
Deocamdată nu vom da cifre, pentru că mai avem de adunat, dar vă expunem părerea unui locatar din zonă, care are „tupeul” să nu fie de acord cu măreaţa gândire a primarului, cu calitatea lucrărilor şi cu faptul că va trebui să plătească aceasta bătaie de joc, ani de zile. Ca el, mai sunt mulţi…
Iată ce ne scrie domnul Ionel Driga:
„Prima problemă, o vedeți la felul cum a fost izolat și tencuit aerul condiționat. Toată lucrarea de demontat, curățat și montat la loc m-a costat patru milioane de lei. Cu toate că am făcut nenumărate sesizări la primărie și asociația de locatari! Nimic (se va rezolva… ).
A doua problemă – balconul, un dezastru, în loc de geamurile laterale m-am pricopsit cu un placaj în partea dreaptă și în partea stângă cu niște polietilenă și o spârcâială de ciment.
Rezolvare zero, la fel ca multele sesizări. Apartamentul este plin de gălbeneală de la infiltrații, igrasie şi mucegai, o să vedeți și de ce, eu fiind la ultimul etaj.
Acum să vedeți toate neregulile de pe terasament, toate materialele aruncate peste tot, rupându-se izolația. Uitaţi-vă cum s-a montat izolația laterală, că BCA-ul se terminase și au continuat cu polistiren peste acele mizerii.
Ce ziceți este normal să se lucreze în acest hal? Menţionez acest lucru l-am transmis și cabinetu primarului. Voi reveni cu alte nereguli.”
Fotografiile vorbesc de la sine, omul va fi OBLIGAT să plătească, iar primăria Tulcea… să dea nişte răspunsuri! Le aşteptăm cu mare nerăbdare!
Articolul Proprietarii reclamă lucrările de slabă calitate la blocurile de pe Gării apare prima dată în Tulcea noastra.
Citeste mai mult