Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a decis cercetarea primarului PNL al comunei Vințu de Jos și a adminsitratorului firmei implicate, în stare de libertate cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Suplimentar, pe durata controlului judiciar, procurorul a stabilit şi următoarele obligaţii:
– inculpaţii să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba lulia;
– inculpaţii să nu se apropie de anumite persoane (coinculpaţi şi martori) sau de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale;
– inculpatul BARBU PETRU IOAN să nu desfăşoare activitatea de primar al comunei Vinţu de Jos în exercitarea căreia a săvârşit faptele.
Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Potrivit IPJ Alba, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat o percheziţie la sediul Primăriei Vinţu de Jos pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de delapidare, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în luna decembrie a anului 2020, instituţia, prin reprezentantul legal, ar fi încheiat cinci contracte de prestări servicii cu administratorul unei societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, reprezentată de un bărbat de 69 de ani, pentru întocmirea de studii de fezabilitate, expertiză tehnică şi studii de specialitate (topografic, geotehnic, hidrologic), în scopul extinderii reţelei de alimentare cu apă potabilă, pe raza unei comune, contra sumei de 427.805 lei.
Ulterior, cu toate că studiile nu au fost realizate, la nivelul instituţiei publice ar fi fost întocmite documente fictive de predare–primire şi ar fi fost achitată întreaga sumă contractată. Cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul instituţiei, au fost identificate şi ridicate documente care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă.
The post Primarul PNL al comunei Vinţu de Jos și un administrator de firmă, plasați sub CONTROL JUDICIAR first appeared on Sebesinfo.ro | sebeseni | stiri, informatii si evenimente Sebes | Alba.
Sursa: www.sebesinfo.ro