Liberalii îi reproșează edilului local în funcție și ales al orașului Sânnicolau Mare, fost secretar general al PNL Timiș, susținerea în campania electorală a lui Alin Nica, candidatul ADU la CJ Timiș, înlăturat din PNL înainte de alegeri.
La o lună și jumătate după alegerile din 9 iunie, liberalii din Timiș au reușit să se adune în prima ședință oficială de analiză a alegerilor.
Prima și singura măsură luată în cadrul Biroului Politic Județean al PNL Timiș: sancționarea primarului de Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, cu excluderea din partid.
„Prin decizia de astăzi nu am făcut altceva decât să constatăm că unii colegi nu au jucat corect. Și aici nu negociem. Noi nu mai avem voie să facem greșeli și nici nu îmi doresc ca PNL Timiș să rămână cu o etichetă nedreaptă, sau cineva să creadă altceva decât faptul că suntem o organizație serioasă și pusă pe treabă. Cine înțelege aceste lucruri, are ușa deschisă în PNL, cine nu, are măcar o datorie de bun-simț – să își vadă de drum în altă parte, fără supărări.”, a declarat Vasile Blaga, președintele PNL Timiș, potrivit unui comunicat transmis presei.
În urma alegerilor din 9 iunie, Dănuț Groza a obținut un nou mandat de primar la Sânnicolau Mare cu peste 55%. Până la ora publicării acestei știri, Groza nu a putut fi contactat pentru exprimarea unui punct de vedere.
Știre în curs de actualizare.
Citeste mai mult