Fostul locotenent al lui Liviu Dragnea e cercetat de DIICOT Caraș-Severin pentru presiunile pe care le-ar fi exercitat asupra Corpului de Control al Ministrului Afacerilor de Interne să rezolve „cazul” de la Reșița!
Codrin Ștefănescu e urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj și folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, pentru că ar fi încercat să schimbe conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin cu persoane loiale unei grupări infracționale controlate de lideri politici și influenți oameni de afaceri.
Procurorii de la Combaterea Crimei Organizate au stabilit că secretarul general al PSD până în iulie 2019, Codrin Ștefănescu, avea influență directă asupra unor persoane cu funcții de conducere la nivel central în MAI și în cadrul altor instituții și că, la doleanțele Luminiței Jivan, pe atunci șefă PSD Caraș-Severin, s-a amestecat în problemele Poliției din județ. Întrucât inspectorul-șef de la acea vreme, Viorel Avram, ocupa funcția prin concurs, schimbarea sa nu se putea realiza decât în situații excepționale, respectiv, în cazul săvârșirii unor fapte penale sau abateri disciplinare grave. Codrin Ștefănescu nu a dat telefoane, nu a transmis directive de la București, ci a venit personal la Reșița pentru a rezolva „problema”. Un aspect deosebit de grav și care reprezintă un pericol social concret, notează procurorii despre întâlnirea lui Codrin Ștefănescu cu comisarul șef Avram, din ianuarie 2019. Atunci ar fi încercat „să-l intimideze și să pună presiune psihică pe șeful Poliției”, după cum s-a stabilit în urma audierilor.
Cum Avram nu cedase presiunilor, Codrin Ștefănescu i-a îndemnat pe unii social-democrați cărășeni să formuleze sesizări scrise la adresa șefului Poliției, spunând că se va ocupa personal să ajungă la ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. Și asta pentru că o sesizare făcută anterior „nu a fost bună”. „Acest fapt dovedește că deputatul Codrin Ștefănescu cunoștea amănunte despre modul în care se efectua cercetarea prealabilă, despre faptul că această sesizare urma a fi clasată, deși funcția deținută de acesta nu presupunea accesul la aceste dosare”, se reține împotriva politicianului.
Plângerea respectivă, de altfel, a și fost clasată, așa cum Codrin Ștefănescu avea semnale. Tocmai din acest motiv a încercat și altfel. „În vederea schimbării abuzive din funcție a comisarului șef Viorel Avram, a intervenit pe lângă decidenți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.”, au stabilit anchetatorii. Au urmat controale la IPJ Caraș-Severin, dar în afara unei mustrări scrise, nimic. Alte controale, același rezultat. Nimic care să conducă la eliminarea lui Avram sau care să-i forțeze mâna să plece singur. Nici măcar anonimele ajunse la MAI cu privire la un accident rutier al soției șefului de Poliție. „Reprezentanții Corpului de Control al MAI veniți la IPJ Caraș-Severin, în primăvara lui 2019, au încercat să îl determine pe un martor să declare faptul că în urma acelui accident au fost victime, urmărind o eventuală răspundere penală a soției inspectorului șef și, implicit, a inspectorului șef Avram pe motiv că ar fi intervenit la subordonați pentru a nu fi luate măsuri legale.”, au mai stabilit organele de cercetare penală.
După trei controale mari și late fără rezultatul scontat și după ce Carmen Dan a plecat de la comanda Ministerului Afacerilor Interne, pentru schimbarea lui Viorel Avram s-a încercat să se ajungă la noul ministru, Mihai Fifor. Avram a plecat de la șefia IPJ Caraș-Severin, dar după ce planurile pesediștilor din aripa Dragnea fuseseră dejucate. În noiembrie 2019, în mandatul lui Marcel Vela la Ministerul Afacerilor Interne, a fost detașat la IPJ Botoșani. N-a lucrat nicio zi acolo, a preferat să-și scrie cererea de pensionare!
Citeste mai mult