Premierul Marcel Ciolacu a spus joi că de la 1 iulie salariul minim va ajunge la 3.700 de lei brut.
„De la 1 iulie, salariul minim va crește la 3.700 de lei brut. Totodată, vom menține până la sfârșitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiți de taxe. Suntem în direcția corectă către implementarea salariului minim european”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a mai spus că decizia a fost luată joi, în Consiliul Tripartit, alături de sindicate și patronate.
Salariul minim brut în prezent este 3300 de lei.
Articolul Premierul Marcel Ciolacu: „De la 1 iulie, salariul minim va crește la 3.700 de lei brut” apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult