Poliţiştii din Olt caută o tănără, în vârstă de 24 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt, care ar fi plecat voluntar de la domiciliul său, în anul 2021 și nu a mai revenit.
Dispariția fetei abia azi a fost anunțată la Poliție, de către fratele său.
„La data de 29 martie a.c., în jurul orei 09:25, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că sora sa, BOLNAVU MARIANA VALENTINA ar fi plecat voluntar de la domiciliul său, în vara anului 2021, fără a mai reveni și fără a mai putea fi contactată de familie”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.
Semnalmente tinerei sunt următoarele: înălţime 1,60 metri, greutate 55 de kilograme, constituție corpolentă, ochi căprui, mici, păr șaten, ondulat, nas drept, buze subțiri, fără semne particulare.
Polițiștii fac apel la cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea tinerei să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Citeste mai mult