Polițiștii sălăjeni își îndreaptă permanent atenția către siguranța cetățenilor, indiferent de vârsta acestora. Pornind de aici, aceștia au derulat o nouă și amplă campanie de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar din județ. La această campanile au luat parte, în perioada mai – iunie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, polițiștii de ordine publică și cei de prevenire a criminalității, în parteneriat cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. Împreună au desfășurat peste 120 de activități informativ – preventive, în peste…
Citeste mai mult