Organizația AUR Bistrița-Năsăud și-a anunțat astăzi candidații în cadrul unei conferințe de presă la care a fost prezent și liderul partdului, George Simion. Evenimentul a avut loc la noul sediu, aflat pe strada Gheorghe Șincai.
Astfel, au fost lansate oficial candidaturile Rodicăi-Georgeta Dobraniș la primăria Bistrița și a senatorului Ovidiu Florean la președinția Consiliului Județean.
„Atâta timp cât ni se mai permite și nouă să candidăm la niște alegeri, vreau să dau șansa unor oameni să candidez și să se lupte corect. De aceea, alegerea Biroului Național de conducere a partidului AUR pentru Primăria municipiului Bistrița, președinția Consiliului Județean Bistrița Năsăud sunt oameni care nu se înțeleg cu orânduirea, nu se înțeleg cu șefii locali”, a spus George Simion.
„Candidez, deoarece “Partidul Comasat Român” pune în pericol democrația. Aici, acum suntem o echipă foarte puternică. Am alături de mine în această competiție pe domnul Ovidiu Florean. Consider că suntem niște câștigători și abia așteptăm să luăm Primăria și Consiliul Județean. Și fac asta și mi-am asumat acest lucru, pentru că vrea tot ce este mai bun pentru Bistrița. Bistrița merită să fie condusă de oameni integri, de oameni de bună credință, de oameni onești. Știu cât de mult voi avea de muncit, dar îmi asum acest lucru și îmi voi duce misiunea până la capăt. Bistrița și bistrițenii au nevoie de tot ceea ce este mai bun”, a spus Rodica Dobraniș.
„AUR aduce în fața electoratului candidați de bună-credință, oameni care vor să aducă armonia în Consiliul Județean, astfel încât toți oamenii care lucrează acolo în interesul cetățenilor județului nostru să lucreze cu drag. Voi face echipă cu Rodica Dobraniș, o femeie de excepție, dintr-o familie de excepție care a excelat în business, a excelat în viața de familie. Garantăm cetățenilor județului și cetățenilor municipiului Bistrița că suntem o echipă de aur, oameni onești, cinstiți, corecți și determinați să aducem normalitatea în județul nostru”, este de părere Ovidiu Florean care este încă senator al României udne a ajuns pe listele PNL.The post Partidul AUR și-a anunțat candidații la Primăria Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult