Unitățile de învățământ care școlarizează în profilul pedagogic au, de drept, statut de școală de aplicație, cum este cazul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava. Printre cele peste 230 de unități de învățământ preuniversitar, cu alt profil decât cel pedagogic, cuprinse în rețeaua națională a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2023—2024 se numără și șapte unități școlare din județul nostru, și anume Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni și Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc.
Lista școlilor de aplicație pentru anul școlar 2023-2024 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar Inspectoratul Școlar trebuie să transmită Ministerului Educației, până pe 1 octombrie, situația centralizată a consorțiilor școlare înființate la nivelul județului.
”Statutul de școală de aplicație, membră a rețelei naționale a școlilor de aplicație, este dobândit de unitățile de învățământ preuniversitar, altele decât unitățile cu profil pedagogic, pentru o perioadă de minimum 5 ani și este aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării”. Unitățile de învățământ care școlarizează în profilul pedagogic au, de drept, statut de școală de aplicație, cum este cazul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava.
Printre cele peste 230 de unități de învățământ preuniversitar, cu alt profil decât cel pedagogic, cuprinse în rețeaua națională a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2023—2024 se numără și șapte unități școlare din județul nostru. Este vorba despre Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni și Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc.
În procesul de organizare și desfășurare a activităților de practică pedagogică și de mentorat didactic, unitățile de învățământ cu statut de școală de aplicație pot organiza consorții școlare constituite ca baze de practică pedagogică. Consorțiul școlar se constituie în jurul unei unități de învățământ preuniversitar liceal cu statut de școală de aplicație, denumită școală de aplicație coordonatoare, care încheie acorduri de parteneriat cu alte unități de învățământ, în scopul organizării stagiilor de practică pedagogică.
Pentru organizarea și desfășurarea stagiilor practice pedagogice, instituțiile de învățământ superior încheie contracte cu școli de aplicație din rețeaua națională în care să existe profesori mentori și/sau profesori cu experiență didactică și cu activitate metodică, care predau discipline pedagogice sau care au experiență metodică relevantă/de mentorat didactic în specialitatea disciplinelor/ domeniilor pentru care se organizează stagii practice pedagogice. (O. NUȚU)
The post Opt școli de aplicație pentru practica pedagogică, în județul Suceava appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult