Speriați că nici după 4 ani de secetă nu vor putea ajunge la butoane să dea autorizații de blocuri pe dealuri, să taie pădurea pentru drumul Gorița, locotenenții lui Scripcaru nu contenesc cu minciunile, din ce în ce mai năstrușnice.
Ultima minciună, adresată direct mie, a fost o sursă serioasă de umor involuntar. Recunosc, m-am distrat când am auzit că fostul ministru Ialomițeanu m-ar fi ajutat să trec clasa în liceul economic (Colegiul Economic Național Andrei Bârseanu). Asta în condițiile în care eu am avut medie peste 9 pe toți anii de liceu, și 9,42 la Bacalaureat. Să nu mai vorbim că în anii 1997-2001, când am fost eu la liceu, dl. Ialomițeanu nici nu mai era profesor acolo.
Dar chiar așa: Dumneavoastră știți când și-a luat Bacalaureatul domnul Scripcaru? Dar dacă și l-a luat? Dacă l-a dat vreodată?
Există presupuneri că da. Există presupuneri că nu. Dumneavoastră știți cumva dacă Scripcaru a luat Bacalaureatul?
În orice caz, dacă au tupeu să mintă cu privire la chestiunea de mai sus, când evidențele sunt clar împotriva lor, cine știe despre câte alte lucruri mint? Așa e când ești dispus să faci orice ca să reaprinzi mitul lui Zeus, cel care face și desface toate aranjamentele prin Brașov.
Victor Ilie, Deputat USR de Brașov
(P)
Articolul OPINIA POLITICIANULUI BRAȘOVEAN / Victor Ilie, deputat USR: Disperarea e mare la Partidul Comasat Român, filiala Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult