Județul Olt se va afla, luni, 22 mai, alături de alte județe, sub o atanționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Atenționarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie intră în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până la ora 21.00. Vor fi ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină.
„În intervalul menționat în Oltenia, nord-vestul Munteniei, Banat, Crișana, precum și în Carpații Occidentali și Meridionali, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină”, se arată în atenționarea meteo.
În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Citeste mai mult