O nouă zi liberă pentru salariatul român. Există o propunere legislativă în dezbatere care vizează acordarea unei zile libere salariaților care participă la cursuri de prim-ajutor.
Propunerea legislativă prevede ca atât angajații din sectorul public, cât și cei din sectorul privat să poată solicita o zi liberă în urma participării la astfel de cursuri.
Această zi liberă este plătită și se acordă numai la cererea angajatului, care trebuie să prezinte o dovadă a înscrierii la cursul respectiv. Cursurile organizate de instituțiile statului, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), precum și de asociații, organizații nonguvernamentale sau alte entități specializate și autorizate în domeniu sunt acceptate.
Angajatorul va plăti ziua liberă salariatului, dar va putea recupera acest cost de la stat prin scăderea din impozitul pe venit datorat în perioada respectivă, conform informațiilor transmise de observatornews.ro.
Potrivit inițiatorilor proiectului de lege, acesta se află încă în stadiu de dezbatere și are scopul de a încuraja participarea la cursuri de prim-ajutor, având în vedere că studiile arată că 8 din 10 români nu știu cum să acționeze în cazul în care cineva din jurul lor are nevoie de ajutor.
Citeste mai mult